Gigantul chinez al imobiliarelor, Evergrande, nu a făcut, până marți seară, plățile datorate până luni către cel puțin doi dintre cei mai mari creditori bancari ai companiei, ceea ce duce dezvoltatorul cu un pas mai aproape de o restructurare a datoriilor, scrie Bloomberg.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Evergrande nu efectuase plățile până marți seara, au spus pentru Bloomberg surse familiarizate cu problema. Băncile se așteptau ca Evergrande să rateze termenul, după ce ministerul chinez al locuințelor le-a spus că compania nu va putea plăti la timp.

Nu este clar dacă băncile vor declara formal Evergrande în stare de nerambursare (default). Unii creditori așteaptă ca dezvoltatorul să propună un plan de prelungire a împrumuturilor înainte de a decide cu privire la următorii pași, au spus sursele. Următorul termen limită pentru Evergrande de plată a datoriilor este joi, când compania va trebui să plătească dobânzi pentru două obligațiuni.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Scăderea numerarului gigantului imobiliar a devenit un subiect cheie pentru investitorii globali. O serie de active riscante au fost vândute luni în întreaga lume, pe fondul temerilor că un colaps al Evergrande ar putea declanșa contagiunea financiară și ar putea reduce creșterea în a doua cea mai mare economie din lume.

Deși mulți observatori din China prezic că Beijingul va lua măsuri pentru a preveni eventualele consecințe ale colapsului Evergrande, tăcerea oficială asupra situației dificile a companiei îi deranjează pe investitori.

Evergrande are o datorie de peste 300 miliarde de dolari.

Citește și: Too big to fail? Evergrande, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, se confruntă cu două scadențe cruciale pentru viitorul său