Compania de stat Transelectrica, operatorul rețelei de înaltă tensiune și al sistemului energetic național, a vut un profit net de 219 milioane lei în 2023, în scădere cu 57% față de 2022, din cauza faptului că în anul curent nu s-au înregistrat venituri din capitalizarea CPT la nivelul sumei din perioada similară a anului precedent (13,8 milioane lei în 2023 vs 338,5 milioane lei în anul 2022), potrivit unui document publicat la Bursa de Valori București (BVB).
Potrivit documentului, acest venit special, a fost constituit pentru partea din costul total CPT care nu a fost acoperită de tariful de transport. Precizăm că acest venit este de natură nemonetară, încasarea acestuia urmând a fi realizată de Campanie în mod eşalonat prin tariful de transport în următorii cinci ani (2023-2027) în conformitate cu prevederile legislative incidente.
Veniturile totale operaționale ale Transelectrica au înregistrat o scădere în procent de 25% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (4,7 miliarde lei la 31 decembrie 2023 față de 6,2 miliarde lei la 31 decembrie 2022), în contextul diminuării semnificative a veniturilor din activitățile zero-profit (piaţa de echilibrare, servicii de sistem).
Cheltuielile totale operaționale (inclusiv amortizare) realizate la sfârșitul anului 2023 au înregistrat o scădere în procent de 21% comparativ cu perioada similară a anului anterior (4,4 miliarde lei în 2023 față de 5,6 miliarde lei în 2022), în principal din activitățile zero-profit (piaţa de echilibrare) și a cheltuielilor cu achiziţia energiei electrice pentru consumul propriu tehnologic.
„Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN) s-a înregistrat o diminuare de 10% a veniturilor ((2.091 mil lei în anul 2023 față de 2.319 mil lei în 2022) în principal pe fondul reducerii veniturilor din capitalizarea CPT, concomitent cu scăderea de 1,8 TWh a cantității de energie electrică livrată consumatorilor (50,39 TWh în 2023 față de 52,18 TWh în 2022) cât şi a veniturilor din alocarea capacităţii de interconexiune. Scăderea veniturilor din interconexiune (343 mil lei în 2023 față de 399 mil lei în 2022) se datorează în principal nivelului de utilizare în perioada analizată a disponibilităţilor capacităţii de interconexiune de către traderii de pe piaţa de energie electrică”, se mai transmite în document.
Costurile cu achiziţia energiei pentru acoperirea consumul propriu tehnologic (CPT) au fost în sumă de 517 mil lei, semnificativ mai mici, cu 37% (-310 mil lei) comparativ cu anul 2022, în principal influenţate de prevederile OUG nr.153/2022. Astfel Transelectrica a achiziţionat energie electrică pentru acoperirea a cca 75% din cantitatea aferentă prognozei de CPT validate prin mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică (MACEE), la un preț de achiziție reglementat.