Transelectrica, obligată de Centrul de Arbitraj de la Viena să-i plătească lui Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere care a fost revocat, compensaţii de 792.132 lei

transelectrica Sursa foto: Transelectrica

Transportatorul naţional de energie electrică Transelectrica a fost obligat de Centrul de Arbitraj de la Viena să-i plătească lui Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere care a fost revocat prin Hotărârea AGA nr. 4/2021, compensaţii de 792.132 lei în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020, sumă brută la care se adaugă accesorii şi cheltuieli de judecată. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, scrie News.ro.

”În completarea raportului curent diseminat în data de 25 februarie 2022 şi a Materialului informativ AGA nr. 32601/29.07.2021 adus la cunoştinţă acţionarilor săi în şedinţa AGA din data de 31.08.2021, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA informează acţionarii şi persoanele interesate cu privire la faptul că în ceea ce priveşte cererea de arbitraj ARB-5680 a domnului Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere revocat prin Hotărârea AGA nr. 4/2021, Centrul de Arbitraj de la Viena s-a pronunţat la data de 30.12.2022 prin Hotărâre arbitrală conform căreia a admis cererea formulată de reclamant şi a obligat compania la plata sumei de 792.132 lei (principal) reprezentând compensaţii în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020, sumă brută la care se adaugă accesorii şi cheltuieli de judecată. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie”, precizează compania.

Totodată, Ciprian Constantin Dumitru precum şi Luiza Popescu, foşti membri ai Consiliului de Supraveghere, revocaţi prin Hotărârea AGA nr.4/2021, au înregistrat pe rolul Centrului de Arbitraj de la Viena cererile de arbitraj ARB5697 şi ARB-5713, valoarea pretenţiilor acestora fiind de 882.324 lei (principal), respectiv 792.132 lei (principal), reprezentând compensaţii în baza contractelor de mandat încheiate în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

De asemenea, Cătălin Niţu, fost membru al Directoratului, revocat prin Decizia Consiliului de Supraveghere nr.25/25.06.2021, a înregistrat cererea de arbitraj ARB-5706, valoarea pretenţiilor acestuia fiind de 559.164 lei (principal), reprezentând compensaţii în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Deciziei Consiliului de Supraveghere nr. 73/16.11.2020.

În data de 24.02.2022 Transelectrica a formulat, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, acţiune în constatare a nulităţii Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 9/28.09.2020 şi a Deciziei Consiliului de Supraveghere nr.73/16.11.2020, precum şi a actelor subsecvente, prin care au fost numiţi pentru mandate de patru ani membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului în anul 2020. În susţinerea acţiunii, compania a invocat încălcări ale prevederilor legale aplicabile numirii membrilor organelor de conducere, încălcări cu privire la care, separat, compania a fost informată despre existenţa unui dosar aflat 2 pe rolul unei structuri specializate de urmărire penală. În primă instanţă, cererea companiei a fost respinsă ca fiind formulată de o persoana lipsită de calitate procesuală activă, decizie împotriva căreia compania a declarat apel.

Transelectrica a avut în primele nouă luni din 2022 venituri operaţionale de 4,88 miliarde lei, în creştere cu 114% faţă de primele nouă luni ale anului anterior (2,28 miliarde lei).

Profitul net a fost de 418 milioane lei, de peste cinci ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de 81 milioane lei.

Compania are o capitalizare de 1,67 miliarde lei.

Transelectrica este operatorul reţelei electrice de transport şi sistem din România, care funcţionează interconectat cu sistemul electroenergetic european, prin interconexiunile cu ţãrile învecinate: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova.

În prezent, reţeaua gestionată de Transelectrica are o capacitate transfrontalierã totalã de circa 3.000 MW, urmând ca aceasta atingã pânã în 2030 valoarea de 7.000 MW.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: