Funcţiile operatorului sistemului de transport de gaze Moldovatransgaz vor trece către Vestmoldtransgazul românesc, care este o subsidiară a Transgaz, potrivit unui vot în Parlamentul țării vecine, notează Stiri.md. Transgaz va prelua operarea, dispecerizarea și exploatarea Sistemului Naţional de Transport al Republicii Moldova de la Moldovatransgaz, cu acţionar majoritar Gazprom. Tot Gazprom este principalul furnizor de gaze al Moldovei, livrările din România fiind doar marginale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Documentul votat de Parlament a fost susţinut de deputaţii partidului de guvernământ Acţiune şi Solidaritate (PAS), în timp ce Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) a votat împotrivă.

Necesitatea proiectului este determinată de vidul legislativ privind temeiul expres de retragere a licenţei în cazul nerespectării cerinţelor legale privind separarea, independenţa şi certificarea operatorului sistemului de transport al gazelor. Obligativitatea separării operatorilor de transport energie este o cerinţă Uniunii Europene ce trebuia îndeplinită până în 2021. Pe 31 mai 2023, Comunitatea energetică a avertizat Republica Moldova în legătură cu restanţele la acest capitol.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Astfel, pentru a continua să funcţioneze ca operator STG, compania Moldovatransgaz trebuie să fie certificată de către ANRE ca operator STG separat.

Pe 12 iunie, „Moldovagaz” a transmis că a informat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre imposibilitatea de a depune în termen toate actele necesare pentru finalizarea procesului de separare și certificare a companiei de transport gaze „Moldovatransgaz” după modelul Operatorului de Transport Independent (OTI) în conformitate cu deciziile corporative adoptate anterior, precum și cu Planul de acțiuni, aprobat de ANRE. “În primul rând, acest lucru se datorează lipsei de consens dintre principalii acționari ai întreprinderii asupra unor aspecte, care ar fi trebuit să precedă aprobarea documentelor necesare pentru a solicita certificarea SRL „Moldovatransgaz”. SA „Moldovagaz” își declară deplina deschidere și disponibilitate pentru o cooperare constructivă în procesul de îndeplinire în continuare a cerințelor legislației țării în industria gazelor naturale”, potrivit Moldovagaz.

Ministrul Energiei din Moldova a dat vina pe Gazprom, care deţine jumătate din acţiunile „Moldovagaz”. El a spus că Gazprom se opune demonopolizării pieței gazelor și independenței sistemului de transport a gazelor de sistemul de furnizare din Republica Moldova.

Furnizorul de gaz mai are la dispoziţie câteva luni pentru a finaliza procesul, după care Agenţia va putea iniţia din oficiu separarea şi certificarea sistemului de transport.

Operarea de către Transgaz a SNT molodvenesc înseamnă încă un pas în cooperarea energetică dintre România și Moldova. În domeniul gazier, există deja conductă de import/export – Iași-Ungheni, iar moldovenii stochează gaze la noi. În domeniul electricității, avem linie de conexiune direct, iar bursa de energie din țara vecină urmează să fie preluată de OPCOM, operatorul bursei românești.