Trei mari sindicate din Educaţie anunţă că în 8 septembrie, prima zi a noului an şcolar, vor organiza o acţiune de pichetare a sediului Guvernului, urmată de un marş de protest, până la Palatul Cotroceni. ”Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiţii mai bune în desfăşurarea actului educaţional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educaţia pe care o oferim”, transmit reprezentanţii cadrelor didactice, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Nemulţumite de recentele măsuri luate cu privire la sistemul de educaţie, cele mai mari federaţii sindicale din învăţământ anunţă că, în loc să fie la catedră în prima zi de şcoală, profesorii vor ieşi în stradă, în Bucureşti, pentru a atrage atenţia asupra ”obligativităţii soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi asupra faptului că salariaţii din educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învăţământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educaţiei”.

”Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul şcolii, noi, profesorii, vom ieşi în stradă pentru viitorul educaţiei şi pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiţii mai bune în desfăşurarea actului educaţional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educaţia pe care o oferim”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni şi semnat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală ”Alma Mater”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Măsurile cu care sindicaliştii din Educaţie nu sunt de acord sunt cele care vizează creşterea numărului de elevi la clasă, reducerea ”drastică” a numărului beneficiarilor de burse de merit, majorarea numărului de ore pe care cadrele didactice trebuie să le petreacă la catedră, reducerea posturilor şi a finanţării.

În ceea ce priveşte majorarea numărului minim de elevi din clase, profesorii susţin că aceasta scade calitatea actului educaţional, întrucât, cu cât sunt mai mulţi într-o clasă, cu atât e mai greu pentru un profesor să acorde atenţie fiecăruia, să răspundă la întrebări şi să se asigure că au înţeles materia.

În privinţa reducerii numărului beneficiarilor de burse de merit, coroborată cu eliminarea burselor de excelenţă olimpică şi a burselor de rezilienţă, sindialiştii din Educaţie sunt de părere că ”această măsură demonstrează cinismul actualei clase politice şi cât de puţin înţeleg importanţa celor de care românii ar trebui să fie mândri şi pe care să îi încurajeze şi să îi susţină”.

Totodată, reprezentanţii cadrelor didactice susţin că majorarea numărului de ore de predare va duce la situaţia în care profesorii vor fi ”mai obosiţi, mai puţin disponibili şi mai epuizaţi”, arătând că, pe lângă predarea de lecţii, profesorii sunt ”ca nişte maratonişti” şi pregătesc lecţii, corectează lucrări, fac consiliere, completează sute de documente şi dosare.

”Este evident că măsurile de «eficientizare» aplicate în domeniul învăţământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu şi lung, afectând direct calitatea educaţiei şi statutul profesional şi social al angajaţilor din învăţământ şi viitorul beneficiarilor primari. Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri”, mai spun sindicaliştii, lansând un apel către elevi şi părinţi să ”înţeleagă importanţa luptei” lor şi să le fie alături, ”întrucât este în joc şi viitorul tinerelor generaţii care se formează şi se vor forma în sistemul educaţional”.

”Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeaşi însemnatate. Vă rugăm să nu ne blamaţi pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de şcoală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de noi, de voi, de şcoala românească. De aceea, vă rugăm să nu participaţi anul acesta la festivităţi golite de conţinut şi să vă alăturaţi protestului nostru din 8 septembrie 2025”, este mesajul transmis către elevi şi părinţi.