Trenduri rezidențiale: Crește numărul celor care vor să cumpere o locuință și a celor care vor să migreze de la oraș la țară / Românii vor o locuință în străinătate

locuinta, casa, imobiliar Sursa foto: ING

O mare parte din români sunt proprietarii locuințelor lor (72%), cu peste 10% peste media europeană. Dintre cei care iau în calcul o posibilă mutare, 15% își popun să facă acest lucru în următorul an, iar cca. 25% în următorii trei ani, arată un studiu realizat de compania de real-estate RE/MAX.

Studiul realizat la nivel european relevă tendințele pe piața rezidențială și prezintă informații importante cu privire la schimbarea atitudinilor și intențiilor oamenilor în această direcție, luând în calcul factori precum: costul vieții, mediu, conectivitate, circulație internațională, urbanizare/dezurbanizare. Printre cele mai mari schimbări, comparativ cu anul precedent, se numără creșterea numărului de oameni care vor să achiziționeze o locuință, a celor care vor să migreze din urban în rural și a celor care vor să-și cumpere o locuință în străinătate.

Aprox. 29% din români au afirmat că își doresc să se mute la țară. Cu toate acestea, majoritatea (54%) plănuiesc să rămână în zona urbană. Este adevărat și faptul că 35,6% din respondenții români nu ar exclude o mutare în străinătate, unul din cele mai mari procente din Europa, depășit doar de Turcia la (45%).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Spațiul este important pentru români – 38% din cei care și-au schimbat părerea în ultimul an și iau acum în calcul o posibilă mutare au spus că doresc mai mult spațiu, un factor și mai semnificativ pentru cei ce doresc să se mute la țară. Acest procent (60%) este depășit doar de dorința de a fi mai aproape de natură (70%) pe lista factorilor motivatori pentru o mutare la țară. Pentru 54% din cei ce locuiesc sau se mută în mediul rural, un alt factor motivator este plusul de intimitate. O proporție mult mai mare de români decât media asociază mediul rural cu un mai bun acces la hrană organică; 47% au spus că acesta este un motiv pentru a sta la țară, spre deosebire de 22% din toți europenii.

Românii preferă apartamentele în detrimentul caselor; 42% din cei ce au în vedere o mutare au spus că vor căuta să cumpere un apartament. În același timp, 26% din toți potențialii cumpărători căutau o casă unifamilială, acest procent ajungând la 31% printre cei ce urmăreau o mutare în mediul rural.

Românii sunt preocupați de impactul achiziției de proprietăți asupra mediului. Un procent de 39%, situat peste medie, indică faptul că ar fi pregătiți să aleagă o proprietate mai mică dacă aceasta e mai benefică pentru mediu. Doar un sfert din oameni (24%) au declarat că nu ar accepta nici un compromis. În același timp, probabilitatea de a lua în considerare o locație urbană pentru beneficiile ei asupra mediului este printre dintre cele mai ridicate din Europa.

1 din 3 europeni intenționează să investească într-o proprietate rezidențială

Până la unu din trei europeni caută să investească într-o proprietate rezidențială, fie acasă sau în străinătate și sunt gata de acțiune.  În ciuda creșterii costului vieții și a vremurilor grele care se prevestesc, studiul RE/MAX indică o creștere netă de 23% a numărului de oameni care intenționează să achiziționeze o proprietate în Europa, comparat cu acum 12 luni . Acest lucru este cel mai evident în Portugalia (+40%), Finlanda (+36%), Bulgaria (+35%) și România (+30%), unde o minoritate semnificativă de respondenți sunt mai înclinați să cumpere o locuință. Sunt mai înclinați spre a investi cei cu vârste cuprinse între 26 și 45 de ani.

În timp ce un număr important de europeni sunt descurajați de costul unei mutări, aproape unul din cinci privește o mutare ca o metodă de a reduce cheltuielile gospodărești pe termen mediu și lung. Ar face asta fie alegând o locuință mai mică, mutându-se într-o zonă mai ieftină, sau achiziționând o proprietate mai eficientă energetic. Două treimi dintre clienții chestionați sunt mulțumiți de locația lor prezentă, care este predominant urbană. Totuși, pentru cei ce doresc să se mute, mediul rural exercită o atracție tot mai puternică.

De două ori mai multe persoane doresc să se mute din oraș decât în oraș

Datele acestui studiu arată că după aproximativ 200 de ani de migrare spre oraș, tendința pare că e în scădere. Principalele motive menționate de cei care doresc să se mute la țară sunt „apropierea de natură”, „mai mult spațiu” și „mai multă intimitate” – abilitatea de a lucra de acasă s-a clasat destul de jos pe listă.

Aceasta poate fi o reacție la experiența orășenilor din timpul pandemiei. Ceea ce este deja clar în tot eșantionul este faptul că în timp ce 46% locuiesc la oraș și doresc să rămână acolo, 21% doresc să se mute la țară. Una din cinci persoane ia în calcul o mutare în zona rurală sau costieră, mai mult de dublul celor ce se gândesc la o mutare la oraș (8%).

15% din europenii ce doresc să se mute în străinătate se gândesc la Spania

Multă lume dorește în continuare să achiziționeze o locuință într-o altă țară, 25% dintre europeni luând în considerare această opțiune în mod activ, însă diferențele dintre țări sunt semnificative. O persoană din patru (25%) ia în calcul achiziționarea unei proprietăți rezidențiale în altă țară, fie deoarece se mută, fie ca investiție. Aproape un sfert (24%) din acestea iau în calcul o mutare în următoarele douăsprezece luni, iar sfert (27%) se așteaptă să se mute în următorii doi-trei ani. Cca. 15% din europenii ce doresc să se mute în străinătate se gândesc la Spania.

Sondajul pentru “Studiu 2022 – Tendințe pe piața rezidențială europeană” a fost efectuat printr-un interviu online cu alegeri multiple (CAWI). Eșantionul este format din cca 16.000 de oameni, din 22 de țări europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: