Tribunalul București a admis cererea de intrare în insolvență a companiei românești de tehnologie Star Storage 

cloud, servicii cloud, stocare cloud Sursa foto: Pixabay

Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a companiei românești Star Storage, furnizor de tehnologie cu o istorie de 23 de ani în furnizarea de soluții digitale de afaceri și servicii cloud.

„Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de societatea debitoare Star Storage SA. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitoarei Star Storage SA. Califică cererile creditorilor Feper SA, Netron Investment SRL, Cloud Vault SRL, Intexim SRL, Easy Print Services SRL şi Advisority Consulting SRL ca declaraţii de creanţă, ce vor fi analizate ca atare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar, în cazul în care operează ridicarea de drept a dreptului de administrare. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 01.03.2024; b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 21.03.2024; c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 15.04.2024; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 26.03.2024. Numeşte administrator judiciar provizoriu Infinexa Restructuring SPRL, cu o remuneraţie de 5.000 lei din averea debitoarei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014”, potrivit datelor disponibile pe portalul instanţelor de judecată.

Reamintim că firma a luat la finalul anului trecut decizia de a iniția intrarea în procedura generală de insolvență prin reorganizare, după cum scria Economedia aici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Este un pas strategic pentru stabilitate și reechilibrarea operațională, în interesul companiei, al angajaților și al clienților”, spune atunci Cătălin Păunescu, CEO al companiei. Firma ia măsuri de restructurare a datoriilor din perioada pandemiei COVID-19. Conducerea Star Storage spunea că schimbările legislative din martie 2023 prin care s-au modificat condițiile de aplicare a înlesnirilor la plată a datoriilor au creat dificultăți suplimentare. Compania are printre clienți grupuri telecom, din industria energetică, dar și Electrica sau MAI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: