Noi amenzi și mult mai severe prevăd modificările la Legea Circulației Rutiere din Turcia, pe care deputații din Marea Adunare Națională a Turciei le vor vota săptămâna aceasta, scrie agenția bulgară de presă BTA.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Unele dintre cele mai usturătoare sancțiuni vizează nuntașii care obstrucționează circulația, precum și trecerea pe roșu, vorbitul la telefon și efectuarea de viraje la stânga nepermise. Motivația din spatele introducerii noilor reguli a fost prezentată de ministrul de interne al Turciei, Ali Yerlikaya, într-un interviu special acordat Agenției Anadolu.
Unele dintre cele mai aspre sancțiuni îi vor afecta pe nuntașii care opresc și îngreunează circulația pe poduri, viaducte și autostrăzi. Pentru o astfel de încălcare este prevăzută o amendă în valoare de 180.000 de lire turcești (aproximativ 7.200 de lei), retragerea permisului de conducere pentru o perioadă de patru luni și scoaterea mașinii din circulație pentru patru luni.
„Cum poți să joci hora într-un tunel”, s-a indignat Ali Yerlikaya cu privire la nuntașii care încalcă regulile.
Vor exista amenzi mai mari și pentru vorbitul la telefon. La prima încălcare constatată, amenda va fi de 2.500 de lire turcești (aproximativ 100 de lei). La a doua – 10.000 de lire turcești (aproximativ 200 de lei), iar la a treia – 20.000 de lire turcești (aproximativ 400 de lei) și retragerea permisului pentru o lună.
„Vorbitul la telefon în timpul mersului crește de patru ori pericolul de accident rutier, iar scrierea de mesaje – de până la 23 de ori”, a explicat ministrul de interne.
O altă schimbare importantă este în privința sancțiunilor pentru trecerea pe roșu. Motivul – la fiecare trei zile, o persoană din Turcia își pierde viața din această cauză. Dacă la primele două încălcări, șoferul poate scăpa doar cu amendă, la a treia abatere similară se va trece la retragerea permisului pentru o lună. Cu fiecare încălcare ulterioară, amenda și durata suspendării dreptului de a conduce vor crește, iar la a șasea trecere pe roșu, permisul de conducere al șoferului va fi retras definitiv.
Amenzi mai mari vor fi și pentru întoarcerile nepermise în locurile unde acest lucru este interzis. Cele mai mari vor fi amenzile pentru efectuarea unei astfel de manevre nepermise pe autostrăzi. În aceste cazuri, după modificări, amenda va fi de 90.000 de lire turcești (3.600 de lei) și retragerea permisului pentru 60 de zile.
Pentru șoferii care nu acordă prioritate ambulanțelor și autospecialelor de pompieri, amenda va fi de 46.000 de lire turcești (aproximativ 1.850 de lei), retragerea permisului pentru o lună și scoaterea mașinii din circulație pentru o lună.
„Dacă ajung la timp la spital, șansele victimelor și pacienților de a rămâne în viață cresc cu 40 la sută”, a subliniat Yerlikaya, motivând creșterea amenzilor.
În ceea ce privește depășirea vitezei, cu cât este mai mare viteza, cu atât va fi mai mare și amenda. Același lucru este valabil și pentru durata de retragere a permisului de conducere.
Dacă până acum, pentru a i se retrage permisul, șoferul trebuia să comită mai multe încălcări, după modificări, în unele cazuri se va trece la retragerea acestuia imediat.
Legea mai prevede ca șoferii să fie trimiși la psiholog în cazul anumitor încălcări sau la manifestarea unui comportament agresiv în trafic.
Ali Yerlikaya a explicat că, la pregătirea noilor reguli, a fost efectuată o analiză a modelelor din țările care au reușit să facă față cu succes „războiului pe drumuri”.
„Filozofia amenzilor este următoarea: țările a căror populație este similară cu a noastră au redus numărul victimelor la 1/3 față de cele din Turcia. Am analizat cum au reușit să realizeze acest lucru. Legile stricte care au fost adoptate acolo s-au transformat într-o cultură a drumului”, a subliniat ministrul de interne.
Potrivit datelor prezentate de acesta, în Turcia există 32 de milioane de mașini și 37,5 milioane de șoferi. Strategia țării pentru prevenirea incidentelor și a deceselor prevede ca victimele rutiere să fie reduse la jumătate până în 2030, iar până în 2050 – să fie reduse la zero.
Ali Yerlikaya a indicat încălcarea regulilor ca fiind una dintre principalele cauze ale deceselor rutiere. Conform datelor Ministerului de Interne al Turciei, în 2015 au fost 7.530 de victime rutiere în Turcia, iar în 2024 – 6.351. Numărul răniților în accidente rutiere ajunge la aproximativ 385.000 de persoane pe an sau 1.055 de persoane pe zi.