UE aprobă un ajutor de stat de 870 milioane de euro pentru o fermă eoliană offshore în Marea Nordului. Ce potențial „verde” are Marea Neagră

Turbina eoliana offshore FOTO International Energy Agency Foto: Turbina eoliana offshore (International Energy Agency)

Comisia Europeană a aprobat luni un ajutor de stat de 870 milioane de euro pentru un proiect eolian offshore la Marea Nordului, prin care Danemarca își va majora producția de energie regenerabilă, în linie cu țintele Green Deal, anunță instituția, într-un comunicat. Și Marea Neagră a fost inclusă în strategia UE privind energia din surse regenerabile offshore, având un bun potențial natural pentru turbinele eoliene.

Ferma eoliană offshore Thor va fi situată în partea daneză a Mării Nordului și va avea o capacitate eoliană offshore de minim 800 MW până la maxim 1000 MW. Proiectul va include parcul eolian în sine, stația offshore și conexiunea la rețea de la stația offshore până la punctul de conexiune din prima stație terestră.

Măsura va ajuta Danemarca să își mărească cota de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie și să reducă emisiile de dioxid de carbon, în conformitate cu acordul verde european, fără a denatura concurența în mod nejustificat pe piața unică.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Margrethe Vestager, vicepreședinta Comisiei Europene și comisar responsabil de politica concurenței, a declarat: „Această măsură daneză este un foarte bun exemplu al modului în care statele membre pot oferi stimulente companiilor pentru a participa și a investi în proiecte de energie verde, în conformitate cu regulile europene privind ajutorul de stat. Proiectul parcului eolian offshore Thor va contribui la atingerea obiectivelor ambițioase ale UE privind energia și clima stabilite în Acordul verde, fără a denatura concurența în mod nejustificat pe piața unică.”

Comisia a afirmat că efectele pozitive ale acestui proiect, în special efectele pozitive asupra mediului, depășesc orice efecte negative posibile în ceea ce privește denaturarea concurenței, în special, deoarece selectarea beneficiarului și acordarea ajutorului vor fi efectuate printr-un proces de licitare competitiv.

Comisia Europeană: Marea Neagră are potențial natural

Comisia Europeană a lansat în noiembrie o nouă strategie e UE privind energia din surse regenerabile offshore, care prevede sprijin pentru creșterea de cinci ori a capacității eoliene offshore a Europei până în 2030.

Marea Neagră se numără printre mările la care noua strategie UE face referire. Documentul oficial al Comisiei Europene arată că Marea Neagră are un bun potențial natural pentru turbinele eoliene (atât cele fixate, cât și plutitoare) și pentru a capta energia valurilor.

„Potențialul de dezvoltare a energiei eoliene offshore de la Marea Neagră trebuie valorificat cu inteligență și calm, în interesul României. Pe lângă recunoașterea importanței din perspectiva UE care deschide oportunități de finanțare și transfer de know how, este nevoie și de realizarea rapidă a unui proiect pilot făcut cu o semnificativă participare românească și de investiții din fonduri nerambursabile europene pentru întărirea liniilor Transelectrica în Dobrogea. Trebuie ca energia să poată fi evacuată”, a scris Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, despre inițiativa UE.

Studiu: Potențialul de energie eoliană offshore al României

Un studiu realizat de Energy Policy Group (EPG) analizează potențialul de energie eoliană offshore al României, identificând o capacitate naturală potențială de 94 GW, din care 22 GW folosind turbine fixe. Producția anuală de energie rezultată ar putea ajunge la 239 TWh, din care 54,4 TWh produși de turbine fixe.

Producerea de energie din surse eoliene offshore oferă avantaje importante: un număr ridicat de ore de funcționare, variabilitate scăzută și, implicit, erori de prognoză mai mici și costuri de echilibrare reduse față de energia eoliană onshore și cea fotovoltaică.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: