Constructorul român Spedition UMB va construi și primul lot al Autostrăzii Pașcani – Suceava, a anunțat marți directorul general al CNAIR Cristian Pistol. UMB va avea așadar în portofoliu 250 km din Autostrada Moldovei A7, din care construiește deja singur secțiunea dintre Buzău și Pașcani, iar cu acest contract își va adăuga încă 33 de km.
„Spedition UMB este câștigătorul contractului pentru construcția lotului 1 al autostrăzii Pașcani – Suceava (secțiune a A7)! După semnarea contractului constructorul român va avea la dispoziție 3,06 miliarde de lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui lot în lungime de 33 km”, a anunțat Cristian Pistol.
Conform lui, pe traseu vor fi construite inclusiv:
– Un viaduct pe peste DJ208 și CF517 (1.049,80 m),
– Un viaduct peste râul Ruja (604,60 m),
– Un pasaj peste pârâul Pulpa, DJ208S și CF500 (868 m).
– Patru parcări de scurta durată,
– Un Spațiu de Servicii.
Toate parcările și spațiile de servicii vor fi dotate, fiecare, cu infrastructura necesară amplasării unui număr de minim 8 stații de încărcare pentru autoturismele electrice.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Contractul mai prevede construirea a 3 noduri rutiere:
– Nodul Tătăruși – Heci, la intersecția cu DJ 208F (Fântâna Mare – Heci – Lespezi)
– Nodul Dolhasca, la conexiunea cu DJ 208I (Siliștea Nouă – Budeni),
– Nodul Roșcani.
Lotul 1 al autostrăzii Pașcani – Suceava va începe de la Nodul Rutier Pașcani (care aparține tronsonului anterior al A7) și se va termina în nodul rutier Roșcani.
Contractul, finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, va putea fi semnat peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.