Un investigator privat israelian a folosit hackeri indieni pentru operațiuni de supraveghere la comanda oligarhilor ruși

hackeri Pete Linforth atac cibernetic cybersecurity wirelles sursa foto: Pixabay/ Pete Linforth

Un investigator privat israelian, aflat în prezent în custodia SUA, a folosit hackeri indieni pentru a efectua operaţiuni de supraveghere pentru ruşii foarte bogaţi, a declarat un reporter într-un document depus miercuri seara, într-o instanţă de judecată americană, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Jurnalistul independent Scott Stedman a declarat unui tribunal din New York că detectivul privat încarcerat Aviram Azari a lucrat ”la operaţiuni de supraveghere şi informaţii cibernetice la comanda oligarhilor ruşi”, citând o combinaţie de reportaje publice şi surse confidenţiale.

Stedman a afirmat într-o declaraţie că unul dintre oligarhii ruşi în cauză este magnatul aluminiului Oleg Deripaska, despre care a spus că l-a angajat indirect pe Azari în legătură cu o dispută comercială din Austria.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Purtătorul de cuvânt al lui Deripaska a spus într-un e-mail că acuzaţiile sunt ”în mod evident neadevărate”.

Un avocat al lui Azari, care luna trecută a pledat vinovat de conspiraţie pentru a comite hacking şi furt de identitate în formă agravantă, într-un caz separat, nu a răspuns la mesaje.

Stedman a făcut declaraţia în sprijinul cererii sale de a-l cita pe Azari pentru dovezi, într-un proces de calomnie în Regatul Unit intentat împotriva lui de consultantul de securitate britanico-israelian Walter Soriano, în 2020.

Într-o serie de articole pentru publicaţia sa, Forensic News, Stedman a susţinut, printre altele, că Soriano a fost un intermediar între ruşii bogaţi şi firmele de supraveghere. Soriano a negat acuzaţiile şi a intentat un proces împotriva articolelor, acuzându-l pe Stedman că a organizat o campanie de defăimare, încălcare a vieţii private şi hărţuire.

Avocatul lui Stedman a declarat tribunalului din New York că ”mai multe surse confidenţiale” i-au spus reporterului că Azari ”a lucrat îndeaproape cu Soriano ani de zile” şi, astfel, mărturia şi documentele investigatorului privat încarcerat ar putea ”corobora adevărul articolelor Forensic News”.

Într-un e-mail către Reuters, avocatul lui Soriano, Shlomo Rechtschaffen, a spus că afirmaţiile lui Stedman sunt ”false şi nefondate” şi că reporterul ”nu are nicio dovadă” că clientul său şi Azari au lucrat împreună, aşa cum se presupune.

Într-o declaraţie pentru Reuters, Stedman a spus că ”are motive foarte întemeiate să creadă că domnul Azari a lucrat cu domnul Soriano la proiecte legate de cibernetică pentru mai mulţi oligarhi ruşi şi alţi miliardari” şi că îl citează pe Azari ca parte a unui efort”, să-mi apăr jurnalismul şi afacerile”.

Azari se află în prezent într-o închisoare federală din Brooklyn, în aşteptarea sentinţei în legătură cu o campanie de hacking legată de compania germană de tehnologie financiară Wirecard, a declarat avocatul său luna trecută.

Reuters a relatat anul trecut că Azari a fost acuzat că a angajat firma indiană de hacking BellTroX în numele unor clienţi puternici. BellTroX, care a fost acuzat şi de hacking de către cercetătorii în securitate cibernetică de la Facebook şi din alte părţi, nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: