Un român a fost numit noul director general al Coca-Cola HBC România. Cornel Cărămizaru îi ia locul lui Jovan Radosavljevic, care a condus compania în ultimii șase ani

Cornel Caramizaru, Coca-Cola HBC Romania Sursa foto: Coca-Cola HBC Romania

Coca-Cola HBC România, liderul industriei locale de băuturi, îl numește pe Cornel Cărămizaru director general al filialei din România, rol deținut până în prezent de Jovan Radosavljevic, care a coordonat operațiunile din România în ultimii șase ani, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

„Cornel Cărămizaru intră în Sistemul Coca-Cola, având peste 25 de ani experiență în industria bunurilor de larg consum și un portofoliu solid de performanțe în rolurile de management pe care le-a deținut, pe piețe extrem de competitive. Anterior acestei numiri a coordonat, ca Managing Director (2019-2024), cluster-ul regional SW Europe al Royal FrieslandCampina – unul dintre liderii la nivel mondial în domeniul lactatelor – care include subsidiarele companiei din Peninsula Iberică (Spania și Portugalia), Italia și Franța. A gestionat, în acest rol, transformarea modelului de business și route-to-market. Înainte de a deține această poziție, Cornel Cărămizaru a fost Managing Director al subsidiarei din România a companiei, unde a obținut rezultate remarcabile în ceea ce privește dezvoltarea afacerii pe plan local. De-a lungul carierei, Cornel Cărămizaru a coordonat și implementat programe inovatoare, de transformare a culturii organizaționale sau de dezvoltare a capabilităților în cadrul companiilor în care a activat”, se arată în comunicatul de presă.

„Aștept cu nerăbdare să mă alătur unei companii și unei echipe care se definesc prin a fi lideri în tot ceea ce fac – de la produsele care ajung la inimile consumatorilor, la modul în care colaborează cu clienții și la ceea ce construiesc dincolo de activitatea principală, aceea de a produce și comercializa băuturi. Coca-Cola HBC este o companie care înțelege rolul și responsabilitatea afacerilor în viitor, o companie cu o viziune și o cultură unice, iar oportunitatea de a contribui la dezvoltarea lor mă aduce înapoi în țară și, după mulți ani, în industria băuturilor. Am toată admirația pentru echipa pe care o găsesc aici și sunt nerăbdător să văd ce vom construi împreună de acum înainte”, a declarat Cornel Cărămizaru.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Compania anunță că după 26 de ani în Sistemul Coca-Cola și 6 ani la conducerea operațiunilor din România, Jovan Radosavljevic acceptă o nouă provocare, continuându-și parcursul profesional într-un domeniu de business diferit. Jovan s-a alăturat Coca-Cola HBC în 1998, deținând roluri precum Sales Director în România (2013) și General Manager în Macedonia de Nord (2016). În 2018 s-a întors în România, de care este profund atașat, ca General Manager al Coca-Cola HBC România. Sub coordonarea sa, compania și-a consolidat poziția de lider al industriei locale de băuturi și cel mai mare exportator din acest sector, dezvoltând noile divizii de Coffee & Premium Spirits, parteneriate strategice precum asocierea cu HEINEKEN România în platforma de comerț B2B online, Stockday, și investind peste 1 miliard de lei în creșterea capacității de producție. În timpul mandatului său, Coca-Cola HBC România s-a adaptat cu succes provocărilor generate de pandemie și de alte presiuni externe asupra afacerii locale și a atins, în anii care au urmat, performanțe notabile, sub strategia de creștere pe termen lung pe care Jovan a gestionat-o.

Sub mandatul lui Jovan Radosavljevic, România a fost printre primele țări din Grupul Coca-Cola HBC în adoptarea inițiativelor de pionierat. Astfel, în 2023, România a fost a doua țară din Grup care a implementat o tehnologie inovatoare destinată producerii de PET reciclat intern, în fabrica din Ploiești. Această investiție a permis companiei realizarea tranziției întregului portofoliu de ambalaje PET la 100% rPET (PET reciclat), ca etapă fundamentală către o economie circulară a ambalajelor. Prin urmare, Jovan Radosavljevic a adus o contribuție solidă la implementarea agendei de sustenabilitate a Coca-Cola HBC, în această perioadă, compania consolidându-și poziția de lider local în domeniul sustenabilității (Romania CST Index – 2016-2023). Coca-Cola HBC România a acționat ca lider al industriei locale de băuturi, susținând și sprijinind dezvoltarea și implementarea Sistemului de Garanție-Returnare. Jovan a servit ca Președinte al Consiliului de Supraveghere al RetuRO SGR. De asemenea, începând cu 2018, Jovan a fost ales membru al Boardului AmCham și Președinte al Comitetului de Mediu, supraveghind agenda de sustenabilitate și prioritățile generale de advocacy pentru mediul de afaceri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: