Uniunea Europeană pregătește terenul legislativ pentru ca bateriile să poată fi schimbate cu uşurinţă. Producătorii ar trebui să găsească un nou design

baterie de telefon Foto: wikihow.com

Parlamentul şi Consiliul European au ajuns vineri la un acord provizoriu privind o viitoare lege care priveşte modul în care bateriile mobile trebuie implementate şi înlocuite cu scopul reducerii deşeurilor, transmite News.ro.

Dacă va fi adoptată, viitoarea legislaţie le va pune producătorilor la dispoziţie trei ani şi jumătate pentru a gândi un nou design al produselor vândute, care să facă în aşa fel încât utilizatorii să poată schimba bateriile cu uşurinţă.

În urmă cu mai mulţi ani, înlocuirea bateriilor reprezenta norma – majoritatea telefoanelor mobile aveau baterii care puteau fi pur şi simplu scoase şi înlocuite. În ultima vreme, producătorii au trecut la design-uri în care bateriile nu pot fi scoase decât de un specialist dintr-un service.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Legislaţia europeană nu se opreşte, însă, doar la telefoanele mobile, ci vizează inclusiv maşinile electrice şi aparatura industrială.

Bateriile vor trebui să fie însoţite de etichete şi coduri QR care să faciliteze accesul la informaţii despre capacitatea, performanţa, durabilitatea şi compoziţia chimică a acestora.

Producătorii vor avea obligaţii şi în ceea ce priveşte reciclarea materialelor care sunt folosite în compoziţia bateriilor. În forma actuală, s-a stabilit un prag minim pentru reciclare, după cum urmează: cel puţin 16% pentru cobalt, 85% pentru plumb, 6% pentru litiu şi 6% pentru nichel.

Treptat, producătorii vor trebui să crească şi gradul de colectare a bateriilor vechi, care vor fi reciclate. În 2023 ar trebui ca producătorii să colecteze cel puţin 45% dintre bateriile vechi, procentul urmând să crească la 63% până în 2027 şi 83% până în 2030.

Costurile pentru colectarea bateriilor vor trebui suportate exclusiv de către producători.

Noua propunere legislativă vine la puţin timp după ce Uniunea Europeană a impus USB-C drept standard unic pentru alimentarea dispozitivelor mobile şi după ce a decis să oblige companii precum Apple să permită funcţionarea magazinelor terţe de aplicaţii şi instalarea aplicaţiilor descărcate de pe internet.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: