Uniunea Europeană regretă “profund” decizia Statelor Unite de a impune taxe de 25% asupra importurilor sale de automobile, a declarat miercuri seară preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie AFP, conform News.ro. CE a anunţat că va amâna cu două săptămâni, până la jumătatea lunii aprilie, intrarea în vigoare a contramăsurilor sale care vizează produsele americane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Regret profund decizia SUA”, a afirmat Von der Leyen, adăugând că UE va “continua să caute soluţii negociate” cu Statele Unite.

Noile tarife vamale americane de 25% pentru “toate maşinile care nu sunt fabricate în Statele Unite”, anunţate miercuri, vor intra în vigoare la 2 aprilie, la aceeaşi dată cu aşa-numitele tarife vamale “reciproce” dorite de Washington, potrivit lui Donald Trump.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Aceste noi taxe vamale asupra automobilelor vor fi “permanente”, a declarat preşedintele american, care ne-a asigurat totuşi că viitoarele sale taxe vamale “reciproce” vor fi “foarte blânde”.

Ursula von der Leyen a declarat că UE va “evalua acest anunţ”, în acelaşi timp cu celelalte măsuri preconizate de Washington în zilele următoare.

“Aşa cum am spus deja, tarifele sunt taxe, rele pentru întreprinderi şi mai rele pentru consumatori, atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană”, a adăugat ea.

Joi, Comisia Europeană a anunţat că va amâna cu două săptămâni, până la jumătatea lunii aprilie, intrarea în vigoare a contramăsurilor sale care vizează produsele americane ca răspuns la tarifele vamale de 25% impuse de Donald Trump pentru oţel şi aluminiu, pentru a acorda mai mult timp pentru găsirea unei soluţii negociate.

Comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, s-a deplasat marţi la Washington pentru a continua dialogul, dar fără rezultate tangibile, în ciuda “discuţiilor substanţiale”. “Munca grea continuă”, a declarat el marţi seara pe X.