Vicepremierul Dragoș Anastasiu a susținut duminică, 27 iulie 2025, la ora 17:00, o conferință de presă la Palatul Victoria, pe tema faptelor de corupție din dosarul Burlacu, în care numele vicepremierului apare în motivarea unei decizii definitive a Curții de Apel București în urma căreia Angela Burlacu a fost condamnată la cinci ani și două luni de închisoare cu executare pentru luare de mită și trafic de influență.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Documentul instanței consemnează că Anastasiu ar fi recunoscut în fața judecătorilor că a acceptat să încheie un contract fictiv prin care a plătit lunar 2.000 de euro către o firmă indicată de funcționară, sumă ce masca, în realitate, mită oferită în schimbul unor „servicii de protecție” pentru una dintre firmele sale.
„În acest climat mie îmi este foarte clar că nu mai pot să ajut, pentru că indiferent ce aș spune și ce aș face, va continua procesul de denigrare bazat pe niște fapte reale, dar dus la extrem. Acesta este motivul pentru care, discutând cu premierul, i-am spus că voi face mai mult rău decât voi face bine și că este momentul să fac un pas în lateral, în spate și să demisionez”, a spus Dragoș Anastasiu duminică seară.
Principalele declarații ale lui Dragoș Anastasiu:
Aș vrea să încep cu contextul în care ne aflăm, cu un Guvern care este de o lună instalat, cu un premier, domnul Ilie Bolojan, care este extrem de determinat și de ferm în a face reformele de care România are nevoie. Avem nevoie și suntem obligați la reforme, pentru că situația bugetului României în momentul de față este una extrem de dură, de tensionată. Am avut anul trecut un deficit de 9,3% din PIB. Anul acesta ne îndreptăm cu pași mari către 10% dacă nu luăm măsuri. La 10 zile după ce Guvernul a fost instalat, a fost necesară o frână de mână trasă brusc pentru ca agențiile de rating să nu ne degradeze de la penultimul nivel acceptabil pentru investiții la neacceptabil pentru investiții. Sigur că această frână de mână a lovit în multe categorii, într-un mod în care Guvernul a început fiind obligat, nu dorind să facă așa ceva, pentru că efectiv nimeni nu-și dorește să afecteze sporurile celor care lucrează la buget, pensiile, bursele, studenții, profesorii – un lucru nedorit, dar extrem de necesar și care s-a dovedit a fi util în a evita degradarea la junk.
Acum, sigur că nu putem să ne limităm la categoriile vulnerabile, ci trebuie să mergem mai departe cu planul de reformă. S-a vorbit mult de pachetul 2, de pachetul 3, suntem acum în faza pachetului 2, care are mult de-a face cu lipsa de echitate din societatea românească, cu risipa și cu eficiența. Ați văzut deja că sunt măsuri care se iau în zona de sănătate, în zona administrației publice locale și, de asemenea, măsuri de redresare și de eficientizare a companiilor de stat din România. Aici a apărut persoana mea în joc, într-un grup de lucru care s-a dorit a fi înființat și în care să participe mai multe ministere care sunt proprietarii multor companii de stat – 1.337 de companii, câteva foarte performante, unele care se țin pe linia de plutire și foarte multe companii care au probleme foarte mari.
Știm de ani de zile că acesta este un loc sensibil, în care au fost și încă sunt multe sinecuri, un loc pe care dacă îl deranjezi, este ca și cum bagi bățul în viespar, ca și cum calci pe un mușuroi. Ne așteptam și ne așteptăm să fie o rezistență foarte mare, să nu fie multe aplauze. Acesta este momentul în care pe mine s-au pus toate reflectoarele. Nu este ceva la care să nu ne fi așteptat, pentru că atunci când deranjezi, lumea reacționează.
Acesta este și motivul pentru care au plecat o serie de atacuri din multe puncte de vedere. Vă readuc aminte reacțiile la grupul de experți care nici măcar nu se formase – erau prime discuții, oameni competenți din mediul privat care au altă viziune și altă interpretare în ceea ce privește indicatorii de performanță la care trebuie să ne raportăm, nu indicatori de performanță, așa cum în multe cazuri avem, care sunt foarte ușor de atins de către managerii respectivi.
Vă aduc aminte că pe această zonă România este penalizată cu 330 de milioane de euro pentru că nu a fost capabilă să operaționalizeze entitatea care se ocupă cu monitorizarea performanței și nu a fost capabilă să reducă numărul de interimate în consiliile de administrație. De ce nu a fost capabilă, nu știu. Putem să ne punem o serie întreagă de întrebări, dar acest lucru este o certitudine.
În acest context, a apărut în spațiul public implicarea mea într-un dosar mai vechi, care era public și acum patru luni, și acum doi ani, și atunci când am fost chemat să fiu consilier la Cotroceni, în perioada președintelui interimar Ilie Bolojan, și pe perioada în care am rămas benevol pentru a asigura tranziția cu noii consilieri ai președintelui Nicușor Dan. Acest dosar era în spațiul public și era cunoscut.
Nu am venit aici nici să mă poziționez ca victimă, nici să vă ofer nu știu câte justificări, pentru că nu despre asta este vorba. Am venit să dau câteva explicații pentru a înțelege contextul. Chiar dacă s-ar putea să vă plictisesc puțin, o să încep cu contextul anilor 2005–2006–2009, așa cum l-au avut companiile conduse de mine în acea perioadă. Am avut o companie care făcea transporturi internaționale, avea suficient de multe autocare, foarte mulți șoferi, mulți angajați, făceam curse internaționale în toată Europa, o activitate care este în așa fel reglementată încât este necesară rambursarea de TVA, adică veniturile care înseamnă bilete sunt fără TVA, toate cheltuielile sunt cu TVA, și de fiecare dată trebuie recuperat TVA-ul. Când ai volume mari, vorbim de volume mari de TVA. Așa vreau să vă povestesc relația noastră cu statul român la acel moment.
Trei ani compania mea a fost anchetată de poliția economică, cu suspiciunea de evaziune fiscală. S-a constatat, la un control la graniță al câtorva autocare ale subantreprenorilor noștri, că lipseau niște bilete, adică erau mai mulți pasageri decât erau bilete. S-a venit la noi, la companie, și s-a spus că verifică ultimii cinci ani. Au zis să le dăm toate biletele pe care le-am avut, pe fiecare cursă în parte. Timp de cinci ani, erau 500.000 de bilete. Am pus biletele în fața firmei, era un munte de cutii. Au întrebat ce să facă cu ele, le-au cărat la poliția economică și ne-au solicitat să detașăm un om ca să fie prezent la verificări – l-am detașat.
Acest lucru a durat trei ani. Trei ani. După ceva timp am întrebat, mirat, ce anume caută, pentru că am zis că poate putem să ajutăm. Ne-au spus că vor să compare numărul de bilete pe care le avem în plicuri cu evidențele de la Poliția de Frontieră, care, la acel moment, lua pașaport cu pașaport, teoretic. Am aflat ulterior că înregistra fiecare pașaport la ieșirea și la intrarea în țară.
Am întrebat Poliția de Frontieră două lucruri: vă rugăm să ne spuneți dacă evidențele dumneavoastră sunt opozabile justiției și vă rog să îmi dați intrările și ieșirile șoferilor noștri – 200 de șoferi – în perioada unui an de zile. Răspunsul a fost așa: evidențele noastre nu sunt opozabile justiției. Ne-au dat evidențele legate de fiecare șofer în parte, care arătau că un șofer intra și ieșea, după care intra de câteva ori și nu mai ieșea, și invers. Evidențele Poliției de Frontieră, la acel moment, erau absolut nerelevante.
Trei oameni au lucrat la Poliția Economică timp de trei ani, în care rambursarea de TVA a companiei noastre a fost blocată – așa era atunci regula. Se adunaseră bani foarte mulți, depășise cu mult 1 milion de euro. Venise criza financiară, 2009, pe autocarele noastre jumătate de pasageri. Fiecare cursă în parte era o pierdere, pentru că dacă până atunci mergeam cu câte 40–50 de pasageri pe cursă, acum mergeam cu 25–30 de pasageri.
Deci situația companiei era absolut dezastruoasă, motiv pentru care am tot încercat să urgentăm finalizarea anchetei de la Poliția Economică. După trei ani și ceva, am fost chemat la Poliția Economică și mi s-a spus, literalmente, următorul lucru: nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm, pe un sens aveți mult mai multe bilete decât avem noi evidențe, pe alt sens aveți ceva mai puține, dar per total aveți mult mai multe în înregistrări decât avem noi în acele evidențe de la Poliția de Frontieră.
Le-am cerut rezoluția finală, ca să putem merge la ANAF să ne recuperăm TVA-ul. Am fost privit în ochi și mi s-a spus în felul următor: după trei ani de anchetă, eu nu pot să justific să închid pur și simplu acest dosar, motiv pentru care voi propune începerea urmăririi penale.
Poftim? Nu ați găsit nimic, închideți dosarul. S-a solicitat începerea urmăririi penale împotriva mea și s-a trimis dosarul la Parchet, după vreo două–trei luni în care TVA-ul nostru stătea pe loc și se devaloriza. Uitați-vă în 2007–2008–2009 ce parcurs avea cursul valutar.
Am fost chemat la Parchet și mi s-a spus textual că nu au ce să facă cu dosarul. De ce este dosarul ăsta la noi? Am scris o declarație, peste două săptămâni s-a închis dosarul.
Acesta este contextul în care, în 2009, a venit ANAF cu persoana inculpată în dosarul de care facem vorbire și începe control de fond pe cinci ani. Durează patru luni și, la un moment dat, colaboratorii mei vin la mine și îmi spun că totul, pe contabilitate, este foarte bine, dar avem niște probleme legate de evidențele din statele de plată. Asta înseamnă: aveam statele de plată, aveam sume plătite către ANAF, dar nu se legau exact cu evidențele de la ANAF. Inspectoarea mi-a spus că s-ar putea să fie lucruri foarte grave și că nu poate să închidă dosarul, că mai trebuie să lucrăm, dar are o propunere constructivă.
Mi s-a spus că avem două variante. Ori suspendăm controlul, vă uitați pe aceste evidențe, le refaceți – state de plată de mii de persoane, timp de cinci ani – și vedem ce iese, sau închidem acum controlul și vă recomand o firmă care se va ocupa de aceste lucruri. Va dura câteva luni, dar eu am încredere că această firmă va face lucrurile să se întâmple în așa fel încât să avem evidențele la zi.
Acesta este un moment în care eu a trebuit să iau o decizie împreună cu partenerul meu. Aveam de ales între un posibil faliment – sute de angajați cu familiile lor, munca noastră de 15 ani de zile, 20.000 de călători peste tot în Europa care nu ar mai fi putut să se întoarcă cu aceste autocare ale noastre acasă – sau să dau curs șantajului, propunerii, și să închidem dosarul, în măsura în care toate celelalte elemente ale controlului erau în regulă.
Asta a fost decizia pe care am luat-o la momentul respectiv. Partenerul meu a semnat un contract pe una dintre firmele noastre, pe care el o gestiona, și de aici încolo cred că lucrurile sunt clare în rechizitoriul pe care, înțeleg, că toată lumea îl are. Eu nu l-am avut la momentul respectiv. A durat foarte mult până când partenerul meu a mers la DNA și a denunțat.
Au fost niște încercări de rezolvare a problemei, s-au întâmplat anumite lucruri pe o perioadă de timp – câteva luni, nu mai știu acum exact cât – nu au fost de succes, după care nu s-a mai întâmplat nimic. Colaboratorii mei au preluat lucrul, au refăcut toate statele de plată, om cu om, bob cu bob, pentru ca la sfârșit să vedem că era vina noastră că înregistrările nu erau corecte, dar sumele plătite de noi către statul român erau mai mari decât ar fi fost nevoie.
La un moment dat au început să fie solicitări de excursii din partea funcționarului de la ANAF și a firmelor respective, care s-au soldat cu facturi pur și simplu neplătite un an, doi ani, trei ani, patru ani. Eu nu am avut informații cu privire la faptul că, de exemplu, facturile nu erau plătite și, la un moment dat, lucrul acesta a explodat.
Am aflat, am întrebat de ce, mi s-a spus că de frică, pentru că persoana respectivă a mai venit în control la noi cu alte ocazii și că, de fiecare dată, cu aceeași severitate, cu aceleași țipete, cu aceleași amenințări la adresa colaboratorilor mei, a introdus acest sistem de teroare, care a generat frică de a pune presiune pe rezilierea contractelor, pe plata facturilor etc.
În secunda în care eu am aflat acest lucru și am avut toate informațiile necesare – e greu să ai mai mult de 20 de companii și să ai toate informațiile necesare la zi – am decis împreună cu partenerul meu să spunem adevărul. El semnase contractul, el a fost cel care a depus denunțul, eu am fost martor.
Am știut în primă fază, mi-am asumat lucrul acesta, într-o situație de foarte mare criză, și ce s-a întâmplat apoi ați văzut: am fost declarat șpăgar.
Aș vrea să vă spun din start că s-a făcut un studiu, nu foarte demult, cu privire la șpăgi în România. Există două tipuri de șpăgi: de supraviețuire și de îmbogățire. În anii ’90, șpaga era cu plicul sau cu geamantanul; din anii 2000, lucrurile s-au mai sofisticat – se merge cu contracte de consultanță și cu alte variante de acest tip. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost în zona de supraviețuire. A fost zona de frică și de supraviețuite.
(…)
Cu privire la calitatea mea s-a născut o dispută care din punctul meu de vedere este una juridică – dacă am fost martor sau denunțător sau martor-denunțător. Eu vă spun ce știu eu, interpretări juridice nu pot și nici nu știu să fac, este treaba altora. Nu eu am semnat un denunț, eu am fost martor și așa se vede în tot rechizitoriul și tot ce găsiți despre acest dosar. Nu am mințit când am spus că am fost martor.
(…)
Da, am făcut greșeli și eu, multe, din toate punctele de vedere, dar țara a crescut, a crescut cu noi, într-o atmosferă complicată, într-un parteneriat cu statul român care niciodată nu a fost corect. Nici astăzi nu este corect.
(…)
Un exemplu de cum se comportă statul român este în zona controalelor de la ANPC. Am înțeles că sunt multe greșeli în HoReCa, că sunt multe locuri care nu corespund standardelor, dar una este să îți faci datoria ca stat și să reglementezi, să amendezi ceea ce nu e bine, alta este să umilești antreprenorul public pe Tik Tok. Umilirea celor care investesc niște bani nu cred că este un comportament corect al statului român.
(…)
Evaziunea fiscală – clar că nu mai putem funcționa așa. De ce nu digitalizăm ANAF de atâția ani, cât timp alte țări s-a digitalizat în întregime? În doi ani de război, vezi Ucraina, iar nu reușim să digitalizăm ANAF. Nu reușim sau nu vrem. Răspunsul este că nu vrem. În continuare tolerăm același comportament al controalelor care nu sunt după analize de risc, ci după pe cine vrem să tragem la răspundere.
(…)
Statul are în momentul de față miliarde de lei datorii la firmele private. Miliarde. Rambursarea plăților pe concedii medicale, miliarde. Plata companiilor de energie care au făcut plafonarea și sunt neplătite. Am sunat doi constructori mari ieri și mi-au spus că au, împreună, 1,5 miliarde de ei nefacturați pe lucruri pe care le-au prestat deja. Alt miliard este facturat și neplătit.
(…)
Intrarea mea în Guvern a avut de a face cu normalizarea. Reforme poate e prea mult spus. Ca să ajungem la reforme trebuie să ne normalizăm, iar statul român trebuie să devină partener, mai ales într-un moment atât de greu ca acum, în care sunt afectați pensionari, copii, elevi, studenți, mame, veterani de război. Nu mai putem continua cu un stat care nu este partener, ci un asupritor al companiilor din România.
(…)
În acest climat mie îmi este foarte clar că nu mai pot să ajut, pentru că indiferent ce aș spune și ce aș face, va continua procesul de denigrare bazat pe niște fapte reale, dar dus la extrem. Acesta este motivul pentru care, discutând cu premierul, i-am spus că voi face mai mult rău decât voi face bine și că este momentul să fac un pas în lateral, în spate și să demisionez.
(…)
Plecarea mea din Guvernul României nu înseamnă că reformele nu trebuie să meargă mai departe. Am făcut pași importanți în ceea ce privește pregătirea unui pachet larg de reforme pe șapte piloni – de la frauda fiscală până la imaginea României, de la resursa umană până la simplificare, de la digitalizare până la reforma statului administrativ teritorială.
(…)
Îl rog pe premierul României să țină cont de toate pregătirile făcute pentru a repune pe picioare AMEPIP, pentru a schimba componențele din consiliile de administrație, pentru a reduce numărul de oameni în consiliile de administrație, pentru a reduce beneficiile pe care unii nemeritat, alții meritat le au în consilii și, în special, pentru a face indicatori de performanță relevanți.
________________________
Sesiunea de întrebări și răspunsuri:
Î (Antena3): De ce ați acceptat să intrați în Guvern în condițiile în care știați că timp de opt ani ați mituit un funcționar ANAF?
R: În primul rând, m-am întrebat dacă pot ajuta cu ceva, dacă am capabilitățile necesare și mi-am răspuns că aș putea să le am. Vă aduc aminte și vă rog respectuos să respectați cadrul și să puneți o întrebare, poate încă una și atât. M-am întrebat dacă tot ce am făcut până acum în viață mă face să fiu mândru sau dacă am lucruri de care nu sunt mândru și am ajuns la concluzia că sunt foarte multe lucruri pe care le-am făcut și de care pot să fiu mândru. M-am întrebat dacă sunt un om onest și cinstit și am spus că nu am făcut niciodată evaziune fiscală, nu am plătit niciodată la negru, nu am profitat de statul român. Și m-am întrebat dacă există vreo problemă la care m-aș gândi că ar fi cu semn de întrebare și acum fac referire la ce vă referiți dumneavoastră și mi-am spus că atât timp cât a fost despre a alege între a supraviețui compania, oamenii, cei care erau plecați în străinătate și a face acest compromis, am ales acest compromis. Am făcut o greșeală că l-am pierdut din radar pentru o perioadă de timp. Atunci când am înțeles exact despre ce e vorba am vorbit și am considerat că acest complex este acceptabil pentru a putea să încerc să fac ceva pentru țara mea.
Î (România TV): Ați spus că a durat foarte mult până partenerul dumneavoastră a depus denunțul. De ce a durat foarte mult dacă dumneavoastră știați de această situație?
R: Am știut la început, după care nu am avut toate informațiile la zi. Vă dau un exemplu: a fost emisă o serie întreagă de facturi de excursii, știam că se emit facturi de excursii ca la 300.000 de alți turiști pe care îi aveam, dar nu știam că nu sunt plătite. Sumele le aveți în rechizitoriu factură cu factură.
Î (România TV): Partenera dvs. de viață administrează o firmă și în ultimii ani a încheiat un număr record de contracte prin încredințarea direct cu instituțiile publice în special în zonele unde sunt fiefuri PNL. Cunoașteți această situație?
R: Acest lucru nu are nicio legătură cu tema conferinței de presă. Dacă înțeleg bine întrebarea, vorbim despre o companie private de arhitectură care are activitate în domeniul public. Dacă are contracte legale, nu văd care ar fi problema. Dacă este ceva nelegal, vă rog să semnalați instituțiilor statului, care ar trebui să își facă datoria.
Î (Realitatea TV): Este adevărat că înainte să mergeți la DNA au fost controale și s-au solicitat documente din partea DNA dinspre firmele dumneavoastră și acesta a fost declicul pentru care dumneavoastră v-ați trezit cu spiritual civic și v-ați dus la DNA?
R: Eu cred că toate răspunsurile le găsiți în rechizitoriu. Dacă tot ce v-am spus până acum considerați că sunt minciuni, mai mult nu am ce să vă spun. Cred că DNA vă poate da răspuns la orice altceva.
Î (Realitatea TV): Dumneavoastră, cu sigla Guvernului în spate, tocmai ați oficializat șpaga de supraviețuire.
R: Nu am spus că trebuie să încalci legea, am făcut un context al anilor 2008-2009-2010, asta era realitatea atunci. Realitatea actuală este îmbunătățită, dar în continuare avem aceleați practici. Nu am spus că trebuie să oficializăm absolut nimic, am spus că statul trebuie să devină partener pentru a nu fi cauza unor efecte.
Î (România TV): Premierul v-a cerut să demisionați?
R: Nu.
Î: Când i-ați spus că demisionați și când ați vorbit cu el prima și ultima dată după acest scandal?
R: Am vorbit cu el în fiecare zi, ultima dată acum două-trei ore.
Î: Ce v-a spus, v-a încurajat să rămâneți în Guvern?
R: M-a întrebat ce cred, i-am spus ce cred, că decizia e a mea.
Î: Și el ce a spus?
R: Că respect decizia mea.
Î: Președintele sau premierul știau despre calitatea dumneavoastră că ați dat mită?
R: Eu nu le-am spus.
Î: Instituțiile statului au avut vreo discuție cu dumneavoastră despre această vulnerabilitate.
R: Ce au făcut instituțiile statului nu știu.
Î (Digi24): De ce dacă ați fost preset timp de trei ani nu v-ați plans public de abuzurile autorităților?
R: Începutul l-am spus, îl recunosc, așa este. După aceea nu a mai fost neapărat pe radarul meu, a fost pe alt radar, dar nu asta este problema. În contextul în care a existat la toți colaboratorii mei frica de controale și de șantaj, nu au considerat posibil a face pașii necesari. Că trebuiau să se facă, vă dau dreptate, așa este, asta a fost atmosfera în care businessul din România s-a desfâșurat în perioada respectivă.
Î (Agerpres): Ați avut certificate ORNIS pe perioada cât ați îndeplinit funcția de vicepremier și consilier prezidențial?
R: Da.
Î: Deci probabil că în baza anchetei care se derulează pentru obținerea certificatului ORNISS a rezultat că implicarea dumneavoastră în acel dosar nu este o vulnerabilitate.
R: Nu pot să vă dau un răspuns la așa ceva. Nu mi-am dat singur un certificate ORNISS. Nu a fost un formular, a fost o cărticică.
Î (Euronews România): Dacă nu ați plătit angajații la negru și nu ați făcut evaziune fiscală, atunci cum se face că ați fost la mâna acestei consiliere de la ANAF. Nu ați încercat pârghii administrative ca să o reclamați pe dumneaei la ANAF ca să nu plătiți?
R: De ce am acceptat v-am zis în primă fază. De ce nu m-am dus eu să fac ceva? Pentru că, vina mea, a scăpat din radar o perioadă de timp. Este o vină pe care o am. Este greu de avut în vedere toate lucrurile pe care le desfășoară una dintre cele 20 de companii pe care le-am avut, dar repet, nu mă scuz, puteam să fac acest lucru, puteam să urmăresc cu atenție, nu am făcut-o și pentru asta plătesc.
Î (Hotnews): În acest moment, în România sunt 1,1 milioane de firme active, conform Registrului Comerțului. Unele dintre cele 750.000 care își depun bilanțul sunt sub presiunea unor funcționari ANAF. Doar o parte dintre ele ajung însă să încheie contracte fictive și să fie descoperite că au încheiat astfel de contracte în folosul unor rude ale acestor funcționari ANAF corupți. Ce considerați că s-ar întâmpla pentru bugetul țării cu privire la taxele pe care statul le încasează de la aceste firme dacă mai multe astfel de firme ar alege să încheie contracte fictive cum ați ales să încheiați dumneavoastră?
R: Ar fi o nenorocire dacă s-ar întâmpla asta. Eu nu mă scuz. Nu am semnat eu contractual, dar l-am acceptat. Contextul a fost unul de criză majoră. Găsiți pe net câte ture făceam în cimitirul din fața firmei mele în perioada respectivă căutând soluții, câte nopți nu am dormit. De ce? Pentru că statul român îmi ținea banii. În momentul respectiv am avut această alegere. Nu spun că am făcut bine, dar asta a fost decizia.
Î (Realiattea TV): Ve;i face parte din grupul de consultanți voluntari ai Guvernului?
R: Dacă este să fiu la ceva consultant, trebuie să îl întrebați pe cel care solicită consultanța.
___________________
Vezi și:
