Secretarul de stat în ministerul Transporturilor anunță că circulația pe lotul 3 al Autostrăzii a A0 București Sud, singurul lipsă pentru circulație neîntreruptă pe autostradă între Craiova și Constanța, va fi deschisă la final de mai. El a fost într-o vizită pe acest sector de drum pentru a vedea stadiul lucrărilor și a publicat un clip video pe pagina sa de Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Acest lot a intrat în linie dreaptă pentru a fi dat în trafic până la sfârșitul lunii mai.”, a spus Scrioșteanu.

El a mai arătat că a fost montat parapetul metalic pe pasajul peste A1. În zona pasajului de la Țegheș, lucrare care se apropie de final, mai este de aplicat stratul de uzură. După ce se aplică stratul de uzură, vor continua cu montarea parapretului, încă mai vin mașini cu asfalt. Voi reveni și săptămâna viitoare și sper să mai am așa trei-patru vizite cinci-maximum în acest șantier, iar la sfârșitul lunii viitoare să începem circulația publică pe acest sector de autostradă, având altfel semi-inelul sudic închis complet”, arătat Scrioșteanu.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Lotul 3 de pe Autostrada A0 București Sud cuprinde 15,465 km din Centura de Sud și 2,5 km din Centura de Nord, despărțite de autostrada A1 spre Pitești, cu un pasaj peste autostrada A1 în zona Ciorogârla. Proiectul mai include 4 poduri, 6 pasaje (overpass-uri), 9 pasaje pe autostrada, 46 de podețe, două parcări de scurta durata și două zone de servicii.

Lotul 3 este singurul sector al A0 Sud care împiedică acum asigurarea continuității traficului rutier pe autostradă între A1 și A2, pe direcția Pitești – București – Constanța.

Asociația Pro Infrastuctură estima, la mijlocul lui martie, că lotul 3 din viitoarea centură Capitalei, A0 București Sud, va fi gata la sfârșitul lui mai, deși constructorul grec Aktor spunea atunci că va fi gata la final de aprilie.

“Nu există un alt sector de autostradă cu mai multe promisiuni ratate ca Bragadiru-Bâcu, lotul 3 al A0 Sud. Au trecut doi ani de când ministrul Grindeanu ne spunea că grecii vor fi gata în 2023! Mai mult, am zis încă din februarie 2023 că Aktor nu își va respecta termenul contractual, aprilie 2024.”, au scris reprezentanții Asociației pe Facebook.