VIDEO Autostrada Moldovei: UMB lucrează cu 800 de drumari și 300 de utilaje pe cele trei loturi dintre Bacău și Pașcani

UMB lot 3 Sursa CNAIR

UMB lucrează cu 800 de drumari și 300 de utilaje pe cele trei loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani de pe Autostrada Moldovei (A7) a transmis marți, 6 februarie, CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Contractele pentru cei 77 de kilometri au fost semnate în martie 2023, ordinele pentru începerea lucrărilor s-au dat cu data de 2 mai 2023, iar avansul este cuprins între aproximativ 3 și 5%. CNAIR urmează să publice actualizarea de progres pentru luna ianuarie, iar procentele vor crește, posibil chiar aproape să se dubleze, UMB lucrând și pe timpul nopții. De la Pașcani la Siret (aproximativ 100 km), CNAIR urmează să lanseze licitațiile pentru proiectare și execuție în următoarele, probabil până la vară pe lotul I Pașcani – Suceava.

„Pe toate cele trei loturi ale acestui tronson, constructorul are mobilizate zilnic aproximativ 300 de utilaje și 800 de muncitori. Ordin Administrativ – Data de incepere a lucrarilor ​02.05.2023. Și pe acest lot mobilizarea este foarte bună, se lucrează la platforma drumului, balastare, balast stabilizat etc.”, au transmis CNAIR și directorul DRDP Iași, Ovidiu Laicu. Durata contractelor este de 30 de luni, cu termen de finalizare noiembrie 2025.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Lucrări pe timpul nopții pe Lotul 2 Trifești – Gherăești. Imagini publicate pe Canalul YouTube „BPVideo”:

Autostrada Bacău – Pașcani are o lungime de 77 kilometri, iar la intersecția cu Autostrada Unirii A8 este proiectat un nod rutier de tip turbion, adică o intersecție cu bretele de viteză pentru toate direcțiile. Pe traseu vor fi construite peste 100 de poduri, pasaje și structuri casetate, 9 noduri rutiere și 50 de spații de servicii prevăzute cu stații de încărcare pentru mașini electrice. Toate cele trei loturi au durată de execuție de 30 de luni.

Comentarii

  1. Umb va recupera masiv cu aceasta mobilizare. Este vreme buna se poate lucra pe autostrazi. Hai Umb.

  2. De unde a ‘scos’ UMB acesti lucratori?
    In niciun caz din angajarea de noi muncitori autohtoni sau asiatici.
    UMB a parasit santierul DEx 12 Craiova – Pitesti Lot 4 (Colonesti – A1) in sensul ca de pe santier au fost retrasi si muncitorii si utilajele.
    Se pare ca factorii de decizie politica au evaluat cu UMB ce loturi se pot inaugura in anul electoral 2024 si au ales Autostrada Moldovei in detrimentul altor.

    Presa si politicienii ii canta in struna si dau stiri de pe santierele cu mobilizare buna ignorandu-le pe cele intarziate sau abandonate.
    P.S.
    UMB s-a facut remarcat prin castigarea unui numar imens de loturi pe Autostrada Moldovei si nu putini specialisti au remarcat faptul ca nu are nici utilaje nici oameni pentru a acoperi tot.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.