Noi imagini cu lucrările la cel de-al doilea viaduct construit de turcii de la Ozaltin pe Lotul Nădășelu – Zimbor al Autostrăzii Transilvania au fost publicate pe conturile de YouTube ale pasionaților de infrastructură. Pe contul Sergiu Pnt sunt imagini filmate săptămâna aceasta, pe 11 octombrie, în zona Nădășelu, pe traseul viitoarei Autostrăzii Transilvania (A3).
“Filmare cu drona realizată în octombrie 2025 pe șantierul devierii de traseu a Autostrăzii A3, în zona Nădășelu. Devierea include construirea a două viaducte majore, de 1,2 km și 2 km lungime, pentru a ocoli zona cu alunecări de teren. Lucrările fac parte din tronsonul A3 Nădășelu–Zimbor, o porțiune esențială din Autostrada Transilvania.Traseul Autostrăzii A3 de la Nădășelu a fost deviat complet din cauza alunecărilor de teren.”, precizează autorul filmării, care a publicat recent imagini și cu șantierul viaductului de la Topa Mică. El mai spune că lucrările au ajuns la un stadiu de circa 28%, iar în teren, pentru ambele viaducte de pe traseu, sunt mobilizați peste 300 de muncitori alături de 85 de utilaje.
În martie, ministerul Transporturilor a început demersurile pentru exproprieri necesare lucrărilor la viaductele de la Nădășelu (1,2km) și Topa Mică (2 km). Pentru cele două viaducte din județul Cluj pe care urmează să le construiescă Ozaltin, Guvernul, prin Ministerul Transporturilor trebuie să exproprieze 154 de imobile (terenuri) proprietate privată cu o suprafață totală de 236.514 mp, iar valoarea estimată a despăgubirilor este de 1,3 milioane lei.
Contractul pentru devierea traseului între km 10+009– km 12+000 și km 21+406– km 24+890 a fost atribuit Asocierii OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. – ILGAZ INSAAT TICARET A.S. – VISIO CONSTRUCTION WORKS S.R.L. Cu o valoare de 994, 7 milioane de lei (fără TVA), contractul finanțat prin PNRR are o durată de 27 de luni (din care 9 luni perioada de proiectare și 18 luni execuția lucrărilor). Antreprenorul va proiecta și va executa lucrări de deviere a traseului în zonele cu alunecări de teren de pe secțiunea de autostradă Nădășelu – Mihăiești care constau în:– construirea unui viaduct cu lungimea de 1,2 km fundat pe piloți forați de diametru mare, – un viaduct cu lungimea de aproximativ 2 km care să depășească în aval traseul DN 1 F și cursului pârâului Topa Mică.
Fără finalizarea celor două viaducte, lotul UMB finanțat prin PNRR Nădășelu – Zimbor (30 km) nu poate fi deschis, iar următorul lot, Zimbor – Poarta Sălajului (12 km) nu ar avea legătură la A3.
Termenul-limită pentru cei 42 de kilometri dintre Nădășelu-Zimbor și Poarta Sălajului este august 2026, conform jaloanelor din PNRR (durata de proiectare și execuție este de 27 luni).