Primele două segmente centrale care compun tablierul metalic al Podului peste Dunăre de la Brăila au fost montate, întreaga operațiune pentru montarea tuturor celor 86 de piese care formează tablierul metalic urmând să fie finalizată în aprox. două luni, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Primul segment al tablierului a fost montat în urmă cu două săptămâni la pilonul de pe malul brăilean. Tronsonul central al tablierului metalic este compus din 38 de piese care sunt fabricate la șantierul VARD de la Brăila și transportate pe Dunăre cu barjele. Zilnic sunt montate câte două piese la tablier, a explicat Grindeanu : ,, Au fost montate primele două segmente ale tablierului din zona centrală a Podului suspendat de la Brăila! Încă 38 de segmente din zona centrală a tablierului vor fi montate cu o frecvență medie de două piese pe zi. Operațiunea este foarte importantă deoarece în cazul în care nu este respectată ordinea de montare există riscul fracturării pilonilor podului! Toate cele 86 de segmente ale tablierului metalic urmează să fie asamblate până la începutul lunii iunie, anul acesta. Alte 10 segmente de tablier (câte 5 pe fiecare mal) sunt deja în șantier și urmează să fie montate în zona pilonilor, după ce vor fi asamblate la sol în blocuri compacte.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Fiecare segment de tablier are o greutate cuprinsă între 180 de tone și 300 de tone, iar în total acestea cântăresc 21 de mii de tone.

Podul de la Brăila va avea o lungime totală de 2 kilometri şi trei deschideri: o deschidere principală – 1.100 metri și două deschideri laterale de 490 de metri pe malul Brăila și 360 metri pe malul Tulcea. Contractul pentru Podul suspendat de la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din ultimii 30 de ani, a fost semnat în ianuarie 2018 pentru 433 milioane euro, iar constructorul a intrat în teren la sfârşitul anului 2018. Antreprenor general este asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure, care a câştigat contractul de aproape o jumătate de miliard de euro. Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania