VIDEO Pasajul la care se lucrează de 12 ani: Podul Micălaca de la Arad pe care CNAIR l-a început în 2011 a ajuns la 40% execuție

Pasaj DN 7 Centura Arad

Pasajul de la Micălaca pe care Compania de Drumuri l-a început în 2011 a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 40%, în cadrul noului contract semnat în mai 2022 cu antreprenorul SPIC din Italia, a anunțat Regionala de Drumuri Timișoara. Podul peste linia de tren București – Arad este unul dintre exemplele definitorii pentru „neputința din transporturi”, CNAIR fiind la al treilea contract de execuție și la 12 ani de la primele lucrări, dar fără ca pasajul rutier să fie terminat.

„Lucrări la obiectivul „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad – București. Antreprenor: SC SPIC SRL. Stadiul lucrării: cca 40%”, a transmis DRDP Timișoara.

La relansarea licitației, în noiembrie 2021, CNAIR estima o valoare cuprinsă între 33 și 39 de milioane de lei, iar oferta italienilor de la Spic cu care au câștigat în fața concurenților de la Tirrena Scavi a fost de 31 de milioane.

„La DRDP Timișoara a fost semnat contractul pentru continuarea lucrărilor la obiectivul ”Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad – București” cu ofertantul desemnat câștigător, SPIC SRL. După constituirea garanției de bună execuție, se va emite ordinul de începere al lucrărilor. Valoarea contractului este de 31.146.994,98 lei fără TVA. Pasajul traversează linia de cale ferată magistrală 200 București – Arad – Curtici și este parte integrantă din centura de ocolire a municipiului Arad”, potrivit DRDP Timișoara.

Durata contractului este de 12 luni de la emiterea Ordinului pentru începerea lucrărilor.

Istoricul pasajului de la Micălaca:

Lucrările pentru construirea podului de la Micălaca peste linia de tren Bucureşti – Arad au început în 2011 cu asocierea Confort SA Timişoara, în 2012, Guvernul Ponta a tăiat finanţarea, iar în 2014 Ministerul Transporturilor a reziliat contractul la 20% stadiu fizic de execuţie. Un nou contract pentru reluarea lucrărilor a fost semnat de-abia în 2018 cu Implenia, o firmă din Austria, durata de execuţie fiind de 12 luni, iar valoarea lucrărilor 25 milioane lei. Nici al doilea contract nu a fost bine derulat pentru că, în 2019, la exproprieri suplimentare şi la 36% execuţie, Ministerul Transporturilor a uitat să ia şi terenul pentru relocarea liniilor de înaltă tensiune. Situaţia nu a fost deblocată, iar Implenia a solicitat rezilierea contractului, răspundea fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, la o interpelare parlamentară din luna mai.

La a doua trecere de cale ferată de pe Centura Aradului, pasajul de la CET (peste linia Brad – Curtici) început în 2011 a fost inaugurat de-abia în 2018.

„Centura este clasificată ca drum național european și asigură traficul de tranzit și de ocolire a municipiului Arad din direcțiile Deva, Oradea și Nădlac. Trecerea existentă la nivel cu calea ferată Arad – București, situată pe centura de ocolire Arad Nord, respectiv pe DN 7 la km 540+248, reprezintă un punct critic în desfășurarea fluentă și în condiții de siguranță a circulației pe drumul național. Circulația pe calea ferată Arad – București impune circa 74 de închideri ale barierei de tip SAT, cu durata medie de închidere a barierelor de circa 170 minute în 24 ore, fapt ce conduce la înregistrarea zilnică a unor importante pierderi în exploatare datorită staționării autovehiculelor la barieră. Construcția pasajului va elimina pierderile de timp generate de staționarea la bariera de la intersecția la nivel cu calea ferată scurtând astfel timpul de călătorie și reducând accidentele, poluarea mediului și costurile pentru transportul de mărfuri și călători”, notează CNAIR.

Comentarii

  1. Aseptam desantul politicienilor la semnarea contractului pentru repararea podului 😵
    Si la Micalaca se votează!😁
    Cat mai multa expunere in media ca sa arătăm mareţele realizări ale Coaliției!

  2. La cât de prost a fost gândit din start mai bine nu-l mai făceau deloc. Centura care se termina într-o intersecție în T ( la 200 m de pasaj) după care se întra printr-o localitate ce aproape s-a dublat de când a început șantierul și in care traficul e o congestie perpetuă….
    Gândire strategica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *