Volumul tranzacţiilor cu active imobiliare generatoare de venituri a revenit pe creștere în regiune. România, printre cele mai bune cifre: Plus de 40% a volumului investiţional

Bucuresti, panorama, blocuri, apartamente, locuinte Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Volumul tranzacţiilor cu active imobiliare generatoare de venituri – birouri, spaţii de retail, logistice şi industriale şi hoteluri – din Europa Centrală şi de Est a revenit pe creştere anul trecut, evoluţie susţinută mai ales de performanţele înregistrate de România şi Slovacia, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, citate de Agerpres.

Astfel, România a avut o creştere de aproape 40% a volumului investiţional, trecând astfel pe poziţia a treia în regiune, după Polonia şi Cehia, din punct de vedere al valorii tranzacţionate în 2022.

La nivel regional, volumul tranzacţionat a totalizat aproape 10,7 miliarde de euro, în creştere cu 6,6% comparativ cu anul anterior, în condiţiile în care în 2021 piaţa s-a contractat cu 4,3%. Creşteri ale volumelor au fost raportate în toate pieţele din regiune, cu excepţia Cehiei, care a înregistrat al doilea an consecutiv de scădere. Polonia a avut o creştere de 2,2%, Slovacia de 45,9%, în timp ce în Ungaria avansul a fost marginal, de 0,4%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În România, deşi a fost tranzacţionat un număr uşor mai redus de proprietăţi comparativ cu 2021 (51 faţă de 54), volumul total investit în 2022 a atins un record istoric, de aproape 1,3 miliarde de euro, din care două treimi (944 milioane de euro) a fost parafat în a doua jumătate a anului. Un număr de 12 proprietăţi au făcut obiectul a două tranzacţii de portofoliu, de birouri şi de retail.

Cele mai multe active tranzacţionate au fost clădiri de birouri, aproape 43% din total (22), în timp ce din sectorul de retail au fost vândute 12 proprietăţi. În ceea ce priveşte segmentul industrial şi logistic, şapte active şi-au schimbat proprietarul, se arată în analiza companiei de consultanţă imobiliară.

Valoarea medie a proprietăţilor tranzacţionate a crescut de asemenea în 2022, ajungând la 25 milioane de euro faţă de 17 milioane de euro în 2021. În plus, preţul mediu la care au fost vândute clădirile de birouri a crescut cu 4,6%, la 2.266 euro/mp, în timp ce proiectele de retail s-au tranzacţionat la un preţ mediu de 1.310 euro/mp faţă de 973 euro/mp în 2021, în condiţiile în care au fost vândute mai multe proprietăţi cu profil distressed.

Pe de altă parte, clădirile industriale au înregistrat o scădere a preţului pe metrul pătrat, respectiv 405 euro/mp comparativ cu 503 euro/mp în 2021, fapt cauzat în principal de lipsa tranzacţionării unor proprietăţi prime.

“Într-un context cu numeroase incertitudini, pieţele imobiliare din Europa Centrală şi de Est au continuat să reprezinte o alternativă atractivă de investiţii în special pe segmentele principale – birouri, spaţii comerciale şi industriale. În timp ce în Polonia investitorii străini din pieţe mature, precum Statele Unite, Germania sau Suedia, au continuat să domine piaţa, semnând marile tranzacţii, în celelalte pieţe am remarcat o pondere în creştere a capitalului local, care înţelege mai bine particularităţile pieţei şi are un apetit mai ridicat pentru risc. Astfel, aproape 40% din volumul tranzacţionat în 2022 reprezintă plasamente ale investitorilor locali, cei mai activi fiind grupurile Pavăl Holding din România (cu achiziţii de peste 450 de milioane de euro pe piaţa locală) şi Adventum din Ungaria (cu achiziţii de peste 350 de milioane de euro pe pieţele din Ungaria, Cehia şi Polonia)”, a declarat Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox.

Cele mai mari tranzacţii consemnate în România au presupus vânzarea de către CA Immo a întregului portofoliul de birouri din România (şase proprietăţi) către Paval Holding (Dedeman), respectiv achiziţia de către MAS Real Estate a unei participaţii de 60% din şase parcuri de retail de la Prime Kapital.

O a treia tranzacţie care a depăşit pragul valoric de 100 de milioane de euro a fost preluarea de către S Immo a proiectului de birouri Expo Business Park de la Portland Trust.

Aceste trei tranzacţii cumulează mai mult de jumătate din volumul total înregistrat în 2022.

Randamentele de referinţă au înregistrat o creştere în cea de-a doua jumătate a anului pe toate segmentele de piaţă, pe fondul creşterii costurilor de finanţare, în linie cu evoluţia din întreaga Europa Centrală şi de Est. Astfel, în piaţa de birouri şi în cea de retail, randamentele au crescut cu 25 puncte procentuale, în timp ce în segmentul industrial avansul a fost de 15 puncte procentuale. Chiar dacă scumpirea finanţării va continua să pună presiune pe yieldurile de vânzare, diferenţa dintre piaţa locală şi ţările din Europa Centrală şi de Est, precum Cehia, Polonia sau Ungaria, se menţine relativ ridicată pe toate segmentele imobiliare (100 – 250 puncte procentuale), spun specialiştii de la Cushman & Wakefield Echinox.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajaţi în peste 60 de ţări şi venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: