Vot în Camera Deputaților: a fost aprobată legea privind decarbonizarea sectorului energetic. Au fost stabilite condițiile în care vor mai funcționa centralele pe cărbune

industrie, carbune, fabrica, poluare, turbina Sursa foto: FMI / Facebook

Deputaţii au adoptat, marţi, în plen, un proiect de lege de aprobare a OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic.

Aceasta reglementează închiderea şi conservarea grupurilor energetice pe bază de lignit şi huilă, închiderea carierelor de lignit şi minelor de huilă precum şi măsuri de sprijin pentru închiderea şi conservarea capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă, scrie Agerpres.

De asemenea, se instituie măsuri pentru atenuarea consecinţelor sociale ale închiderii şi conservării capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă şi a carierelor şi minelor aferente, stabilirea surselor de finanţare a măsurilor de ajutor de stat, precum şi a măsurilor pentru coordonarea şi implementarea procesului de decarbonizare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

S-au înregistrat 155 de voturi “pentru”, 44 de voturi contra şi 37 abţineri.

Potrivit raportului elaborat de comisiile de resort, legea stabileşte cadrul legal general pentru eliminarea etapizată din mixul energetic a producţiei de energie electrică pe bază de lignit şi huilă, termenele pentru închiderea şi conservarea grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă, măsuri pentru: asigurarea rezervei tehnice necesare funcţionării sigure şi stabile a Sistemului Electroenergetic Naţional; scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă; închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de lignit şi huilă, pentru carierele şi minele ce urmează să fie incluse în programul de închidere; reabilitarea şi ecologizarea terenurilor aferente centralelor electrice închise şi a carierelor şi minelor care le deservesc; reconversia profesională şi recalificarea, precum şi alte măsuri socio-economice pentru susţinerea tranziţiei forţei de muncă şi a oportunităţilor economice la nivel local, inclusiv cele cu caracter de ajutor de stat pentru reducerea impactului socio-economic.

Potrivit unui amendament la proiectul de lege, “prin rezerva tehnică se înţelege rezerva de putere asigurată cu scopul de a înlocui grupurile indisponibile pentru care există contracte de energie electrică sau de a fi la dispoziţia operatorului de transport şi sistem, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” – S.A. pentru situaţii în care adecvanţa Sistemului Electroenergetic Naţional nu poate fi asigurată prin piaţa de energie electrică”.

Potrivit actului normativ, huila va fi scoasă din exploatare treptat până cel târziu la 31 decembrie 2032. Executarea lucrărilor de siguranţă, a lucrărilor de închidere şi de ecologizare a carierelor şi minelor se finalizează până la aceeaşi dată.

Prin hotărâre a Guvernului, sunt stabilite programe de calificare şi reconversie profesională privind personalul angajat în centrale electrice pe lignit şi huilă pentru a asigura un grad cât mai ridicat de ocupare a forţei de muncă disponibilizate ca urmare a măsurilor amintite.

Capacitatea totală instalată de energie electrică pe bază de lignit şi huilă care va fi scoasă din exploatare treptat până cel târziu în anul 2032 este de 4920 MW, din care 3780 MW până la sfârşitul anului 2025, se mai arată în proiect.

Potrivit unui alt amendament, capacităţile energetice pe bază de huilă şi lignit rămase disponibile la 31 decembrie 2021 se scot din exploatare treptat şi se pot trece în rezerva tehnică la dispoziţia dispecerului energetic naţional, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgentă, după cum urmează: până la sfârşitul anului 2022, 660 MW de capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit; până la sfârşitul anului 2025, alte 1425 MW de capacităţi de producţie de energie electrică pe bază de lignit rămase; până cel târziu la sfârşitul anului 2032, capacităţi suplimentare de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă de 1140 MW.

În vederea înlocuirii capacităţilor de producţie a energiei electrice pe lignit şi huilă care vor fi închise şi pentru a nu fi pusă în pericol siguranţa Sistemului Energetic Naţional, vor fi realizate noi capacităţi de producţie, mai prevede proiectul.

Conform Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, aprobat de către Comisia Europeană prin Decizia C(2022) 553 final din 26 ianuarie 2022, pentru care s-a obţinut finanţare din Fondul de Modernizare în valoare de 897 milioane euro, cu participarea Complexului Energetic Oltenia vor fi realizate noi investiţii în capacităţi pe gaze naturale şi surse regenerabile de energie, după cum urmează: două grupuri pe gaze naturale “ready for hydrogen” de tip CCGT, cu o capacitate totală de 1.325 MW: Işalniţa: 850 MW – cu punere în funcţiune în 2026 – Turceni 475 MW – cu punere în funcţiune în 2026; opt parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW – până în 2024.

Capacitatea de producere a energiei electrice pe baza de huilă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv grupul energetic Paroşeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, va asigura, până la finalul anului 2030, neutralizarea huilei rezultată ca urmare a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor de huilă.

  

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. O rusine au votat legea tradarii nationale si ingroparea definitiva a romaniei . Romania nu mai exista a devenit o colonie . Germania ,Franta , Polonia si alte state Europene deschid centralele pe carbune , Romania le inchide la ordinul U.E SI NE OBLIGA SA CUMPARAM ENERGIE SCUMPA DE LA EI

  2. Decarbonatarea este un lucru bun,ramane de vazut cum va functiona SEN in viitorul apropiat,cum va functiona Sistemul Energetic UE,daca va fi sau nu un blackout de energie electrica in UE sau o parte din UE.Nu am trecut de iarna,am redus consumul dar scade siguranta in functionare

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.