Silit să consume resurse ca să-și poată finanța mașinăria de război, guvernul rus a anunțat marți că în 2022 a înregistrat un deficit bugetar de 47 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cel de-al doilea mare deficit semnalat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, scrie The New York Times, potrivit Rador.
În cursul unei ședințe de guvern, ministrul rus de finanțe Anton Siluanov a anunțat că deficitul bugetar al țării a atins în anul 2022 3,3 trilioane de ruble, cifra reprezentând 2,3% din economia rusă la nivel general.
În 2022 veniturile Rusiei au sporit cu 2,8 trilioane de ruble (40 miliarde de dolari), dar fenomenul nu a fost suficient ca să poată acoperi rapid cheltuielile în creștere, cheltuieli care, potrivit oficialilor, ‘au ajuns până la cer’, atingând 6,4 trilioane de ruble (92 miliarde de dolari).
În ședința de marți, oficialii guvernului au prezentat situația economică drept una pozitivă, premierul rus, Mihail Mișustin, afirmând că, „în general, acești indicatori nu sunt răi”.
Fără să facă vreo referire la război, ministrul de finanțe Siluanov a declarat: „În pofida situației geopolitice, a restricțiilor și a sancțiunilor, noi ne-am atins obiectivele plănuite”.
Totuși, deficitul anunțat pentru 2022 se plasează pe locul al doilea în istoria post-sovietică a Rusiei, fiind depășit doar de cel din 2020, anul în care a apărut pandemia de coronavirus.
Imediat după invazia Rusiei în Ucraina, mulți experți au prezis o prăbușire catastrofală a economiei țării din cauza sancțiunilor și a altor măsuri restrictive. Totuși, economia rusă a evoluat peste așteptări, susținută fiind de prețurile mari ale produselor de consum. Iar unele sancțiuni, cum ar fi limita de $60 a unui baril de petrol rusesc, au fost introduse mai târziu, în cursul anului trecut, efectul lor asupra economiei fiind astfel mai puțin grav.
Guvernul rus nu a publicat un tabel detaliat al cheltuielilor din 2022, dar în general se presupune că această sporire a lor poate fi atribuită celor de ordin militar, care au fost în creștere. Guvernul a subvenționat deficitul emițând acțiuni cu dobândă la termen și apelând la banii strânși pentru zile negre.
Și în acest an, e de așteptat ca deficitul să fie mare. Rusia plănuiește să-și majoreze cu o treime cheltuielile militare, iar veniturile Moscovei din petrol ar urma să fie supuse unor presiuni din cauza prețului-limită impus, ceea ce îi va face pe comercianții ruși să vândă petrol cu reducere.