Expoziția internațională World Press Photo poate fi vizitată, pentru al 10-lea an consecutiv în România, în București (până în 28 mai), Cluj–Napoca (2-20 iunie) și Timișoara (30 iunie – 20 iulie).
În premieră, începând cu acest an, cunoscuta expoziție este însoțită și de un amplu proiect editorial ce se va derula pe tot parcursul verii, și care va analiza rolul și impactul social al jurnalismului responsabil, provocările cu care se confruntă presa din România, fenomenul fake news, dezinformarea amplificată de tehnologie, lipsa tot mai mare de transparență a unor actori politici în fața solicitărilor justificate ale jurnaliștilor și alte subiecte importante pentru corecta informare necesară într-o democrație funțională.
Expoziția din cele 3 orașe și seria de discuții și producții media care vor urma este susținută, într-un parteneriat strategic, de UniCredit Bank
„Într-o lume aflată în fața unor provocări tot mai complexe, care aduc transformări inclusiv în ceea ce privește modul în care ne informăm din surse de încredere, jurnalismul responsabil trebuie sprijinit. De aceea, ca parte a demersurilor pe care le întreprindem constant în direcția susținerii temelor importante din societate, care contează pentru noi toți, ne bucurăm să ne alăturăm proiectelor derulate sub umbrela World Press Photo în România în calitate de partener principal. Mai mult, pentru a oferi posibiltatea unui public cât mai numeros de a avea acces la eveniment, intrarea clienților și colegilor UniCredit Bank prin prezentarea cardului bancar este gratuită”, a spus Anca Ungureanu, Director de Identitate și Comunicare UniCredit Bank Romania.
World Press Photo este o expoziție itinerantă în întreaga lume, fiind expusă în peste 100 de spații din peste 45 de țări și vizitată de peste 4,5 milioane de oameni, la fiecare ediție. În România, proiectul a ajuns să adune anual peste 60.000 de vizitatori.
Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume încă din anul 1955 – anul acesta marcând ediția globală cu numărul 64.
Anul acesta, 4.315 fotografi din 130 de țări din întreaga lume au înscris 74.470 de imagini. 159 lucrări premiate sunt prezente în expoziție, durata optimă de vizitare fiind de 1,5 – 2 ore.
FOTO: Câștigătorul concursului World Press Photo 2021 este fotojurnalistul Mads Nissen, care a surprins pentru Politiken/Panos Pictures una dintre imaginile-simbol ale anului: pacienta Rosa Luzia Lunardi (85 de ani) îmbrățișată de sora medicală Adriana Silva da Costa Souza, în azilul Viva Bem, din São Paulo, Brazilia.
Poveștile din spatele câștigătorilor ediției din acest an pot fi citite aici.
În București, expoziția are loc cu sprijinul Muzeului Național de Artă al României (MNAR) și se poate vizita până vineri, 28 mai, între orele 10:00 și 17:00.
După Capitală, expoziția va fi deschisă în Cluj–Napoca (2 – 20 iunie) și Timișoara (30 iunie – 20 iulie). Clienții UniCredit vor avea acces gratuit la expoziție, doar prin prezentarea unui card de credit ori debit emis de bancă.
Co-organizatorii proiectului din acest an sunt Fundaţia Eidos și platforma de conținut profesional Upgrade 100, cu sprijinul DIGI 24.
„Ne bucurăm că avem oportunitatea de a duce o expoziție simbol pentru jurnalismul de calitate în România, pentru a 10-a oară consecutiv, cu dorința de a crește interesul românilor pentru fotografia documentară” , a declarat Cristian Movilă, fondator Eidos Foundation, reprezentant World Press Photo în România.
„Suntem onorați să redevenim parteneri strategici ai proiectului în România, la exact 10 ani de la momentul în care am lansat, tot împreună, ediția numărul 1. Sprijinirea jurnalismului și a conținutului responsabil este parte din misiunea noastră pe termen lung”, a adăugat Dragoș Stanca, fondator Upgrade 100 și partener Thinkdigital – compania care va administra parteneriatele comerciale WPP în acest an.
Proiectul World Press Photo 2021 este prezentat în parteneriat cu UniCredit Bank și e sprijinit de parteneri instituționali importanți: Ambasada SUA în România, UNICEF în România, British Council România, rețeaua de Institute Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene, Institutul Francez din România la București și Centrul Cultural Clujean.
Expoziția World Press Photo 2021 se derulează sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.