O companie americană de tehnologie de call center deschide primul hub european în România

Harta Romania UE Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

TCN, companie de tehnologie de call center bazată pe cloud pentru centre de contact și companii de outsourcing (BPO), a ales România pentru deschiderea primului său hub european, potrivit unui anunț al companiei.

Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, compania oferă soluții de optimizare ridicată a operațiunilor de contact center, predictibilitate și flexibilitate ale nevoilor de business aflate în continuă evoluție, și sprijină eficientizarea costurilor clienților cu un procent de până la 30%, comparativ cu un contact center tradițional deservit doar de agenți. 

„Am ales România ca punct de deschidere pentru primul nostru hub european luând în calcul potențialul țării, specializarea ridicată a oamenilor și promisiunea de a atrage cele mai bune talente din zonă, precum și faptul că România este un hub important în piața de contact center la nivel global. Cunoaștem îndeaproape potențialul oamenilor, având în vedere că echipa noastră de programatori este formată în proporție de 20% din români, inclusiv arhitectul-șef și dezvoltatorul principal al soluției”, a declarat Victor Marcu, business manager TCN Europe.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

TCN este un furnizor global al platformei complete de call center bazată pe cloud pentru centre de contact, companii de outsourcing (BPO) și agenții de colectare. Înființată în 1999, TCN combina o înțelegere profundă a nevoilor actuale ale call centerelor cu o politică unică de compensare financiară – taxe minime lunare sau taxe de administrare soluție TCN – oferind o adaptivitate crescută și rapidă la nevoile de business într-o continuă evoluție.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: