Platformă de turism: Clienții au revenit la rezervările efectuate din timp/ Există o predictibilitate mai mare în ceea ce priveşte zborurile

aeroport charles de gaulle, calator, turism, aeroport Paris Foto: Charles de Gaulle, Facebook

Clienţii au revenit la rezervările efectuate din timp, iar statisticile arată că biletele se achiziționează cu mimim 30 de zile în avans, arată platforma de turism Vola.ro, care identifică o parte din trendurile care se conturează la început de an și care vor defini industria aviatică anul acesta, conform News.ro.

În primul rând, clienţii au revenit la rezervările efectuate din timp, iar, pentru cea mai recentă campanie de turism, statisticile arată că biletele au fost achiziţionate astfel: cu 31-45 de zile în avans (cu 25% mai mult ca în 2022), cu 45-60 de zile în avans (cu 24% mai mult ca în 2022), cu +60 de zile în avans (cu 23% mai mult ca în 2022).

”Explicaţia este una destul de simplă: în prezent, există o predictibilitate mai mare în ceea ce priveşte zborurile, iar numărul de zboruri anulate sau modificate s-a redus la nivelul de dinainte de pandemie, ceea ce înseamnă că pasagerii au acum încrederea şi siguranţa că pot să rezerve cu mai mult timp înainte de data plecării, profitând şi de preţurile reduse”, spun reprezentanţii companiei. Peste 40% dintre zborurile achiziţionate în perioada campaniei sunt zboruri combinate, o tendinţă care pare că se va menţine şi în următoarea perioadă. Avantajele acestora sunt: preţul (zborurile combinate sunt mai ieftine), orele de decolare mai bune pentru pasageri şi escalele de scurtă durată.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Datele agenţiei de turism au evidenţiat şi trendul locurilor preferenţiale în aeronavă. În ianuarie, s-au rezervat cu +33% mai multe locuri preferenţiale decât în ultimele luni ale anului 2022, semn că preţul mai mic al biletului de avion încurajează pasagerii să opteze şi pentru produse auxiliare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: