Biroul federal de justiţie al Germaniei a început procedurile pentru amendarea Twitter

twitter sediul central Sursa foto: Dreamstime

Biroul federal de justiţie al Germaniei a început procedurile pentru amendarea Twitter, acuzând compania de social media că a gestionat greşit plângerile utilizatorilor privind conţinutul ”ilegal”, se arată într-un comunicat de marţi, citat de Reuters, informează News.ro.

Mai multe cazuri de conţinuturi publicate pe Twitter au fost raportate biroului, ”pe care autoritatea le consideră ilegale şi, în ciuda plângerilor utilizatorilor, nu au fost şterse sau blocate de furnizor în termenele prevăzute de lege”, se arată în comunicat.

Twitter nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Autoritatea germană nu a precizat la ce exemple de conţinut ilegal se referea şi nici mărimea unei posibile amenzi.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

Acesta a spus că a dat acum Twitter şansa de a răspunde la acuzaţii, înainte de a decide dacă să trimită chestiunea la o instanţă districtuală din Bonn.

Twitter a fost controlat de autorităţile de la Berlin mai ales după preluarea de către miliardarul Elon Musk.

În decembrie, un înalt oficial german a cerut ca compania să fie pusă sub supravegherea directă a Comisiei Europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: