Consiliul Superior al Magistraturii cere ca pensia de serviciu să rămână la 80% din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporuri. Instituția avertizează că schimbările la legea pensiilor speciale ar putea duce la pensionarea magistraților

sala judecata, justitie, judecatori Sursa foto: Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial/Facebook

Consiliul Superior al Magistraturii cere, într-o scrisoare deschisă, ca reforma legii pensiilor de serviciu să păstreze unele dintre prevederile actuale, pentru magistrați, de exemplu ca pensia de serviciu să rămână la 80% din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporuri, iar instituția avertizează că unele schimbări ar putea duce la pensionarea magistraților.

CSM afirmă că reglementarea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv prin prisma specificului activităţii judecătorilor și procurorilor, care impune acestora obligaţii şi interdicţii stricte, precum și responsabilități şi riscuri sporite care nu se regăsesc la alte categorii profesionale.

Instituția cere, printre altele, menținerea modului de calcul al pensiei de serviciu, respectiv 80% din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în perioada de activitate, cu corectivul limitării cuantumului net al pensiei astfel încât, indiferent de evoluțiile politicii fiscale a statului, aceasta să nu depășească valoarea netă a unei indemnizații în plată.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

De asemenea, CSM mai cere predictibilitate, astfel încât reglementarea în materia pensiilor de serviciu să răspundă în continuare așteptărilor legitime ale destinatarilor ei, ce își desfășoară activitatea în sistemul judiciar.

Instituția mai spune că trebuie menținute condițiile de pensionare, atât din perspectiva modului de calcul, cât și din cea a stagiului minim obligatoriu (20 ani).

„Totodată, în adoptarea reglementărilor în acest domeniu trebuie evitată instituirea oricărei discriminări viitoare între beneficiarii pensiei de serviciu, doar în acest fel adoptarea legii putând contribui la asigurarea stabilității în magistratură. În caz contrar, proiectul de lege va determina creșterea considerabilă a numărului judecătorilor și procurorilor care vor solicita eliberarea din funcție prin pensionare, până la momentul intrării în vigoare a noii legi”, arată CSM.

Instituția spune că, în ipoteza pensionării imediate a unui număr mare de magistrați, instanțele și parchetele s-ar confrunta cu un veritabil blocaj în activitatea judiciară.

Redăm integral scrisoarea deschisă a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la proiectul de Lege privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu:

În contextul demersului legislativ referitor la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, aflat în prezent pe rolul Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază necesitatea unui dialog interinstituțional real, astfel încât o intervenție normativă în acest domeniu să fie realizată cu respectarea standardelor constituționale vizând principiul fundamental al independenței justiției și a cerințelor firești de predictibilitate a legii, evitând astfel destabilizarea sistemului judiciar în ansamblul său și afectarea gravă a dreptului cetățeanului de acces la justiție.

Independența justiției trebuie să reprezinte dezideratul întregii societăți, iar nu doar al magistraților, pentru că acest element fundamental al oricărui stat de drept este esențial în garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În același timp, statutul magistratului impune acordarea unei remunerații adecvate şi a pensiei de serviciu, tocmai ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituția României.

În considerarea importanţei rolului magistraților în apărarea statului de drept, aceste aspecte au fost consacrate, în mod constant, atât în documentele internaţionale de referință, cât și în jurisprudența Curţii Constituţionale a României.

Astfel, „Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii”, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenților (Milano, 26 august – 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluțiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres, prin art. 11, că „durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranța lor, remunerația corespunzătoare, condițiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.

De asemenea, în mod asemănător, Recomandarea CM/Rec (2010)12 cu privire la judecători: independența eficiența și responsabilitățile, adoptată la 17 noiembrie 2010 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, a statuat că „Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului și responsabilităților lor, și să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influențeze deciziilesubliniată fiind importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele democratice.

Totodată, art. 6.4 din Carta Europeană privind statutul judecătorilor prevede că magistrații au dreptul la „plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională”.

În același sens, instanţa de contencios constituţional a stabilit fără echivoc că independența justiției, ca garanție constituțională, include securitatea financiară a magistraților, care presupune și asigurarea unor garanții sociale, precum pensia de serviciu (Decizia nr. 20/2000, Decizia nr. 433/2013, Decizia nr. 501/2015, Decizia nr. 45/2018, Decizia nr. 574/2018, Decizia nr. 153/2020, Decizia nr. 900/2020).

Pensia de serviciu a fost instituită pentru a încuraja stabilitatea în serviciu şi formarea unei cariere în magistratură, în acest scop fiind reglementate o pensie cât mai apropiată de indemnizația avută în timpul activității, cât și condiții specifice de pensionare.

Reglementarea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv prin prisma specificului activităţii judecătorilor și procurorilor, care impune acestora cele mai stricte obligaţii şi interdicţii, precum și responsabilități şi riscuri sporite care nu se regăsesc la alte categorii profesionale, constituind așadar o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special al acestora.

Prin prisma acestor considerente, Consiliul Superior al Magistraturii reiterează necesitatea ca demersul legislativ care vizează modificarea drepturilor de pensie ale judecătorilor și procurorilor să fie în concordanță cu aceste principii consacrate de instanța de contencios constituțional.

Prin urmare, menținerea modului de calcul al pensiei de serviciu, respectiv 80% din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în perioada de activitate, cu corectivul limitării cuantumului net al pensiei astfel încât, indiferent de evoluțiile politicii fiscale a statului, aceasta să nu depășească valoarea netă a unei indemnizații în plată, răspunde exigențelor statuate atât de jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale, cât și de documentele internaționale relevante.

În același timp, cerința de predictibilitate care trebuie să caracterizeze orice sistem normativ, impusă de jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional și a Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamă ca reglementarea în materia pensiilor de serviciu să răspundă în continuare așteptărilor legitime ale destinatarilor ei, ce își desfășoară activitatea în sistemul judiciar în condițiile unui cadru normativ care, de mai bine de 25 de ani, recunoaște acest drept.

Prin prisma acestor considerente, trebuie menținute condițiile de pensionare, atât din perspectiva modului de calcul, cât și din cea a stagiului minim obligatoriu (20 ani), cu atât mai mult cu cât cerința de vechime este una consistentă, care completată cu stabilirea unei vechimi minime obligatorii doar în funcția de judecător sau procuror va conduce inerent la retragerea din activitate la o vârstă rezonabilă.

Totodată, în adoptarea reglementărilor în acest domeniu trebuie evitată instituirea oricărei discriminări viitoare între beneficiarii pensiei de serviciu, doar în acest fel adoptarea legii putând contribui la asigurarea stabilității în magistratură. În caz contrar, proiectul de lege va determina creșterea considerabilă a numărului judecătorilor și procurorilor care vor solicita eliberarea din funcție prin pensionare, până la momentul intrării în vigoare a noii legi.

Este evidentă situația dificilă cu care s-ar confrunta instanțele și parchetele în ipoteza pensionării imediate a unui număr mare de magistrați. O astfel de perspectivă ar conduce la un veritabil blocaj în activitatea judiciară, cu consecințe care vor greva pentru mulți ani instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și, astfel, vor afecta grav dreptul cetățeanului la un proces echitabil, inclusiv în componenta referitoare la accesul la instanță, actul de justiție devenind iluzoriu.

În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii asigură toți judecătorii și procurorii de implicarea sa permanentă pentru apărarea statutului acestora și a independenței justiției, în scopul garantării drepturilor și libertăților cetățeanului și asigurării ordinii de drept.

Totodată, Consiliul subliniază necesitatea participării reprezentanților autorității judecătorești la dezbaterile din procedura parlamentară pentru adoptarea actului normativ în discuție, în acord cu principiul cooperării loiale între autoritățile statului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pai bine ma plosnitelor nu va ajunge cat ne furati si talhariti la serviciu in cardasie cu infractorii ce v-au inscaunt, vreti sa ne luati pielea de pe noi pana muriti….

    • Depopulare exista din belșug.Discriminare deasemenea.Dosare nesoluționate cu anii.Conflict de interese in frunte cuCCR.Independența justiției ca putere in stat nu exista vizibil. Și suntem nemulțumiți cu salariile și cu pensii date de alte legi mai speciale.Este Ok?

  2. Cita nesimțire ? Sa se taie pensiile speciale . Să iasă la pensie la vîrstă de 70 de ani sa se mențină pensia in baza contributivității. La munca tilharilor !

  3. De la ei a plecat totul cu acest PNRR.5000 de pensii ale lor fac cât 200000 ale militarilor, ca valoare neta, vorbesc.Daca UE a spus procent la fel pentru toți “specialii”, de ce trebuie ei sa fie “mai speciali” ca toți?Ca sunt putere în stat?Varsta 65 și pensie 10000 lei lunar net le ajunge, ca nu “mănâncă cu șapte guri” și nu dau cu sapa.Dau cu “ciocanelul”!Tot ce depășește 10000 lei lunar, impozitat cu 200%.Pai Ciuca are 18000,dar a luptat în teatrele de operații NATO și a avut a doua funcție în armata, după Ministrul MApN.Si sa nu mai dea voie la cumulul pensiei cu salariu la stat.Poti cumula pensia, dar cu salariu de la privat.La stat, dacă lucrezi, pensia sa fie salariu, nimic mai mult.Sa vedem cati se mai înghesuie

  4. Polițiștii și militarii au fix aceleași interdicții dar cu mult mai multe riscuri și nici salariul/solda nu se aproprie de cele ale magistraților ca să nu mai zic de pensii, 80% din ultimele venituri brute cu toate sporurile posibile și imposibile versus 65% din salariul net pe 6 luni fără niciun spor, în realitate este de 58.5% din salariul net.
    Deci cum rămâne!?

  5. Cu ce sunt aceste persoane mai presus decât un medic, sau un inginer de top? Medicii si inginerii nu stau mai putin prin scoli si nici nu au o munca mai putin stresanta. De ce acestia pot munci pana la peste 60 de ani, iar obosiții din magistratura vor și pensii speciale și pensionare rapida?

    • Justiția asta a adus România la stadiul la care este acum, condusă de analfabeți și infractori, cu care magistrații se au ca frații. Ce stres aveți? Lancezesc dosarele de corupție cu anii prin sertarele voastre până se prescriu faptele ,dar voi aveți concedii de 4-5 ori pe an. Nu aveți voie la alte activități dar soții, soțiile voastre au afaceri la greu( vezi familia Savonea cu afaceri imobiliare în comuna Chișinău împreună cu primarul, care cecsa vezi a scăpat de vreo 14 dosare penale).

    • Ca sa lucreze apoi, ca avocați, unde sunt admiși fără examen.45% pentru toți, asa a spus UE, 45% sa rămână și nu mai mult de 10000-12000 lei net lunar, varsta 65 de ani, ca nu dau cu sapa, dau cu ciocanelul și cam atat

  6. Stimați domni deopotrivă: suntem într-un vădit conflict de interese. Toți ne dorim să fim protejați și apărați pe deo parte. Pe de altă parte dece armata și ceilalți din categori lor să fie astfel pensionați! Pe de altă parte toți ne dorim să ni se facă dreptate de către justiție. Pe de altă parte dece această categorie formată cu sacrificii intelectuale să iasă astfel la pensie? Pe de altă parte toți ne dorim să ne deplasăm pe coordonatele pământului! Pe de altă parte dece această categorie de profesioniști să aibă pesie specială. Și exemplele pot continua. În afara bugetarilor și structurilor din aceiași categorie nu avem cum să afirmăm că veniturile din pesii sunt stabilite pe baza contributivității. Deci toate pesiile din romania au componentă de necontributivitate. Eu aș dori legat de pensii să se termine odată cu aceasta bălăcăreală de acum încolo: stabiliți ca nivelul pensiei pentru toată lumea să fie la același procent din nivelul ultimului salariu astfel se asigură posibilitatea ca fiecare pensionar. să se aprovizioneze cu mărar și cartofi la același preț ca atunci când lucra. Vă mulțumesc.

  7. constituția in vigoare reglementează dreptul la pensie, nu la una specială, în baza contribuției. Șmecheria cu drepturile câștigate prin norme legale speciale repetată de papagalii lor la Tv nu stă în picioare, atâta timp cât nu se bazează pe principiul constituțional al contribuției la fondul de pensie.

    • Armata a contribuit la pensii ca oricare pensionar cu toate ca nuntrebuia. Salariile militarilor ca si pensiile sunt platite din bugetul MApN, ăla de l-a stabilit Johannis la 2,5 din BIB. Ce rost avea ca MAp.N sa dea unui militar 3000 de lei( ex) si sa ia inapoi 500 pe cate sa-i dea pensionarului. A syabilit niste norme si s-a tinut de ele dandu-i fiecaruia dupa normele stabilite. Ate rost sa muti banii dintr-un buzunar in altul numai ca sa multumesti niste habarnisti?

  8. Justitia a ajuns cel mai josnic segment a societatii romanesti. Au salarii foarte mari, pensii nesimtite( a avut unul care a fost sef de puscarie 70000 lei pensie lunara) și nu livreaza nimic. S-au inhaitat cu politicienii si interlopii si manaresc dosarele, le amana pana se prescriu, se fac partasi la jefuirea tarii. Siktir!

    • Absolut toți magistrații trebuie concediați. Aceasta tumoare trebuie extirpata pentru ca nu a fost in stare 33 de ani sa judece dosarul revoluției,mineriadelor,Colectiv si mii de alte procese încheiate cu prescriere.
      Ar trebui sa dea și banii încasați înapoi.
      Aceasta cloaca formata din magistrati,politicieni și interlopi trbuie desființată.

  9. HOȚILOR de judecători și procurori, voi sunteți primii care nu respectați Constituția, unde scrie că “Nimeni nu este mai presus de lege”. In care altă țară se mai practică sistemul mafiot de muncă, salarizare, pensionare, privilegii, ca în sistemul judecătoresc din Romania. Treceți naibii la muncă, la răspundere pentru ce munciți, la salarizare funcție de posibilitățile economiei țării, la pensionare la 65 de ani și pensie pe contributivitate.

  10. Lasati-o bai magistraților ,că măcăne.e cineva de neînlocuit?se închide justiția dacă o să aveți doar 60%?

  11. Pai de ce sunt speciali?Nu au nicio resposabilitate,nu raspund de solutiile date aiurea in dosare,probabil din cauza asta.Medicii raspund in fata pacientilor,functionarii sunt sanctionati prin lege ,toate meseriile au responsabilitati numai ei nu.Eu zic ca un magistrat atinge apogeul pe la 50 ani,cand are cele mai multe cunostinte si experienta si tocmai atunci iese la pensie.La politisti ,pompieri,armata poate e de inteles,fac munca fizica, dar la ei nu.In America nu vezi judecator sub 60 ani la noi la 60 ani au pensie de cel putin 10 ani si cumuleaza cu alte venituri,deci pot munci lejer.Devin avocati si stau pana la 65 70 ani.Practic fac aceiasi munca.Rusine,sunteti niste oameni care va credeti Dumnezeu si profitati de prostia poporului roman care alege niste parlamentari hoti cu frica sa nu fie trimisi in puscarie de voi.Drept rasplata voteaza legi care va face speciali.Rusine!!! Eu zic ca la 60 ani ar fi onorabil cu o pensie bazata pe contributivitate si minim 30 ani de magistratura.Oricum aveti salarii mari fiind rasplatiti pentru ceea ce faceti.4-5000 euro pe luna e un salariu f mare.In consecința veti avea pensii f mari.Rusine,Rusine,Rusine!!!

  12. Rusine! Cea mai dispretuita profesie! Magistrat tb sa fie doar judecatorul. Pensionare la 65 ani toata lumea si min 35 ani in serviciu (magistratura, nu asimilate). Si o singura lege a pensionarii dupa contributivitate! Fara sporuri tata, in privat nu exista!
    Conflict de interese la CSM si Curte Constitutionala! Isi bat joc de poporul roman! Isi dau decizii cum vor muschii lor! Nesimtire crasa! Depopulati instantele ingratilor! Si mergeti sa munciti in privat, ca sa castigati un ban cinstit! Toate pensiile de peste 10000 tb impozitate masiv !!
    Ura maxima, asta meritati!!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.