Domeniul aeronautic, care s-a redresat după lovitura pandemiei, are nevoie de angajați. Ce posturi sunt disponibile, ce salarii se oferă și care sunt condițiile de angajare?

insotitor de zbor avion

Sectorul aerian a fost unul dintre cele mai lovite o dată cu izbucnirea pandemiei COVID-19 și a impunerii restricțiilor de călătorie – traficul a fost mult diminuat, la fel și personalul. O dată cu reluarea călătoriilor, companiile au avut ulterior de luptat cu serioase perturbări, inclusiv din cauza lipsei de angajați. Cum stăm în prezent? Se mai fac angajări în România, ce salarii se oferă? O serie de companii au în derulare campanii de recrutare, iar salariile încep de la 1200 de euro. Cât despre condiții, candidații pentru un post de însoțitor de zbor trebuie, de exemplu, să aibă peste 157 de cm, să poată înota 25 de metri fără ajutor sau să aibă “aspect fizic plăcut”.

În primele nouă luni ale anului 2022 au fost transportați 615 milioane de pasageri aerieni la nivelul UE, aproape dublu față de întreaga perioadă a anului 2021, conform datelor Eurostat. Toate statele membre ale UE au înregistrat o creștere a numărului de pasageri aerieni transportați în primele nouă luni din 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

Potrivit datelor de pe platforma BestJobs, sintetizate la solicitarea Economedia, în prezent în România se fac recrutări pentru rolul de Cabin Crew/Stewardesă pentru Smarwings, Wizz și Emirates, iar salariile sunt între 1200 – 2500 euro net lunar, în funcție de experiență și zboruri. Pentru cabin crew sunt 120 de roluri active.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Nu am identificat oferte pentru piloți, mai sunt câteva oferte de lucrători în aeroport – manipulant marfă, joburi in sales, lucrători în aeroport în Germania, referent vamal”, transmit reprezentanții BestJobs.

“Sectorul aeronautic a fost puternic afectat în pandemie, când, din cauza restricțiilor, turismul aerian a scăzut foarte mult, companiile fiind nevoite să apeleze la restructurări, iar o parte din personal a demisionat și chiar s-a reorientat către alte domenii. Apoi, pe măsură ce turismul s-a redresat, companiile au resimțit criza de personal și au început să amplifice căutările pentru specialiști și personal de suport, în 2022 fiind înregistrate cele mai multe astfel de oferte de joburi post-pandemie. Anul acesta, cererea se menține constantă, însă observăm un interes crescut din partea candidaților, aceste joburi întregistrând cu 15% mai mulți aplicanți în ultimele două luni, comparativ cu începutul anului.
În prezent, pe BestJobs sunt oferte pentru tehnicieni și lucrători în aeroport, personal administrativ în aeroport și însoțitori de zbor, la diverse companii aeriene, cu oferte salariale între 1.200 și 5.000 de euro, în funcție de experiență, numărul de zboruri sau angajator”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

Wizz Air e una dintre companiile aeriene care fac recturării, deși reprezentanții săi spun că operatorul e pregătit, în mare, pentru sezonul de vară din 2023, întrucât s-au făcut recrutări continue. Compania continuă totuși angajările, spune Valeria Bragarenco, Corporate Communications manager pentru Wizz Air

“Noi am făcut recrutări continue până în prezent şi vom continua să facem, pentru că România este o ţară cu o cerere destul de înaltă. Noi mereu avem nevoie de oameni acolo, pentru că aviaţia este o linie destul de dificilă sau mai bine zis interesantă, dar destul de obositoare în acelaşi timp şi avem mereu nevoie de persone noi. Noi am făcut recrutările şi avem un număr destul de bun, suntem pregătiţi pentru vară. Vom continua să facem recrutări mai departe şi cine este interesat să încerce domeniul aviaţiei este mereu binevenit. În România, avem peste 900 de însoţitori de bord, acum poate chiar mai mulţi – datele sunt de acum o lună -, iar piloţii sunt peste 300”, a adăugat Valeria Bragarenco.

Reprezentanta Wizz Air a subliniat că România este o ţară de interes major pentru operatorul aerian, iar dintre cele 180 de aeronave pe care le are în flotă 33 sunt în bazele existente în ţara noastră. Compania vrea ca până în 2030 să ajungă la 500 de aeronave. Acum are 180 de aeronave din care 33 sunt în România. Bucureştiul este cea mai mare bază a companiei.

Și compania low cost Ryanair caută angajați. Operatorul anunță că recrutează personal pentru posturi de echipaj de cabină în toată Europa, iar la București are programată și o “zi a recrutării”, în 11 mai.

Cerințe
– Candidații trebuie să demonstreze că au dreptul legal de a lucra fără restricții în UE.
– Trebuie să aveți o înălțime cuprinsă între 5″2 (157 cm) și 6″ 2 (188 cm).
– Trebuie să puteți înota 25 de metri fără ajutor.
– Este de ajutor dacă sunteți harnic, flexibil și aveți o personalitate sociabilă și prietenoasă.
– Pregătit să lucrezi în ture.
-Vă simțiți confortabil să vorbiți și să scrieți cu ușurință în limba engleză.

Compania națională Tarom are o serie de posturi deschise și caută inclusiv șef de Departament Administrativ si Aprovizionare, tehnicieni, mecanici, ingineri și însoțitori de zbor (6 posturi disponibile).

Cum arată condițiile de ocupare a unui post de însoțitor de zbor:

– vârsta minima 18 ani;
– studii medii – absolvite cu diploma de bacalaureat;
– cunoștinte limba engleză (scris,citit,vorbit) – nivel avansat;
– deținere Atestat EASA de Membru al Echipajului de Cabina;
– raport medical valabil;
– aspect fizic plăcut;
– capacitatea de a-și păstra calmul în situații de criză;
– abilități de comunicare, spirit de echipă, atitudine pozitivă, disciplinată, echilibrată și demnă de
încredere;
– disponibilitate program de lucru neregulat;
– cunoștinte alte limbi străine de circulație internațională – constituie avantaj

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: