Modernizarea Centurii București Sud: Guvernul aprobă exproprieri pentru lărgirea tronsonului A1 – DN 5 (Jilava). Contractul cu Rizzani prevede noi pasaje la Jilava, Bragadiru și Măgurele

Bretea Bragadiru Centura București Sursa Foto : Ionel Scrioșteanu

Guvernul face exproprieri suplimentare pentru modernizarea Centurii București Sud, tronsonul de 15 kilometri dintre Autostrada A 1 și DN 5 -Jilava. Un proiect de Hotărâre de Guvern pentru exproprieri în Domnești, Clinceni, Bragadiru și Jilava urmează să fie aprobat joi, în ședința Executivului conform agendei pe care a transmis-o Guvernul.

Pentru lărgirea Centurii la 4 benzi între A 1 și DN 5 sunt în derulare două contracte : primul, cu IBB pentru un tronson de un kilometru între A 1 și Domnești, iar al doilea cu Rizzani (Italia) pentru 14 kilometri până la Jilava. Contractul cu Rizzani de aprox. 500 de milioane lei prevede și reconfigurarea intersecțiilor de la Bragadiru și Măgurele prin execuția unor pasaje. Despre contractul cu Rizzani Economedia a semnalat două probleme majore: constructorul din Italia nu are o mobilizare suficientă pe șantierul centurii Craiova Sud, iar valoarea de 500 de milioane lei este mult sub evaluarea inițială a CNAIR 638-758 milioane lei (și înainte de explozia prețurilor).

„Obiectivul  ”Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud între A2 km 23+600 și A1 km 55+520 și Amenajare punct de întoarcere în soluție giratorie pe CB în zona autostrăzii A1” – LOT 2 – Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud între km 54+700 și DN 5 km 40+000”, este parte a investiției ”Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud între A2 km 23+600 și A1 km 55+520”, fiind integrat în cadrul proiectului ”Dezvoltarea unei rețele integrate de infrastructură rutieră pentru zona orbitală a Municipiului București”. Realizarea obiectivului de investiție ”Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud între A2 km 23+600 și A1 km 55+520 și Amenajare punct de întoarcere în soluție giratorie pe CB în zona autostrăzii A1” – LOT 2 – Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud între km 54+700 și DN 5 km 40+000”, afectează un număr de 423 imobile proprietate privată și publică, reprezentând teren, construcții și alte investiții.Aceste imobile se situează pe raza localităților Jilava, Măgurele, Bragadiru, Clinceni și Domnești din județul Ilfov și sunt delimitate astfel:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

– un număr de 296 (douăsutenouăzecișișase) imobile proprietate privată reprezentând teren, având o suprafață de 149.323 mp, construcții în suprafață de 7.236 mp și investiții (gard în lungime de 4.984 ml și alte investiții în suprafață de 21.088 mp);

– un număr de 48 (patruzecișiopt) imobile proprietate publică a statului reprezentând teren, având o suprafață de 274.255 mp, construcții în suprafață de 2.407 mp și investiții (gard în lungime de 3.273 ml și alte investiții în suprafață de 2.990 mp);

– un număr de 79 (șaptezecișinouă) imobile proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale reprezentând teren, având o suprafață de 58.315 mp cu o construcție de 1 mp și investiții (gard în lungime de 139 ml și alte investiții în suprafață de 1.043 mp)”, arată un Proiect act normativ.

În premieră vor fi realizate intersecții pe 3 niveluri – subteran, la nivel și suprateran, astfel:

Amenajare intersecții:

➡️ Intersecție Centura București – DN5 (inclusiv reabilitarea pasajului peste DN5)

➡️ Pasaj subteran pe CB km 44+725 – DC18 (Măgurele)

➡️ Intersecție Centura București – DC20 (Vârteju) și Cazarma Măgurele km 46+040

➡️ Intersecție Centura București – DN6 (Alexandria)

,,Marți, 05.07.2022, CNAIR a semnat contractul de proiectare şi execuţie „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între Al (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) – Lot 2 Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între km 54+700 si DN5 (km 40+000)”, cu Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.P.A. (lider de asociere)- S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. (asociat). Valoarea contractului este de 504.112.836,73 Lei fără TVA. Sursa de finanțare este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile – programul POIM. Durata contractului este de 36 luni, din care, 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție  este de 120 de luni. În cadrul contractului vor fi realizate 3 structuri de complexitate ridicată, dintre care 2 pasaje subterane, prevăzute cu o lungime de peste 600 de m”, a comunicat CNAIR.

Pe Centura București Sud la sfârștitul lunii va fi deschis Pasajul de la Popești-Leordeni (Oltenița), iar cel mai târziu pe 15 iunie și podul de la Berceni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: