Sursa foto: Inquam Photos / Dan Porcutan
A primit numele de botez „Drumul Comorilor”, după ce a stat în găoace preţ de mai bine de două decenii. TransRarăul, şoseaua alpină din nordul ţării, care face legătura între Valea Bistriţei şi Valea Moldovei, se înscrie acum, alături de Transalpina şi Transfăgărăşan, în circuitul exemplelor oferite de instructorii auto în discuţiile cu învăţăceii care visează la permisul de conducere, scrie Radio Cluj.
Dar acesta este un simplu detaliu, căci de ruta care îmblânzeşte, pentru scurt timp, aria montană a Bucovinei, se bucură turiştii care îşi propun să cucerească Munţii Rarău şi să găsească comorile de sub Pietrele Doamnei.
Şi nu sunt puţini cei care se încumetă să încerce TransRarăul. Însă înainte de a intra pe el, de-a dreapta şoselei, Giumalăul impozant îţi vorbeşte de la cei 1.857 de metri ai săi despre peisajele superbe care îl însoţesc, iar, dincolo, pe partea stângă, culmile ascuţite ale martorilor calcaroşi Adam si Eva îţi fac cu ochiul. Şi când te gândeşti că preţ de mai bine de douăzeci de ani, pe acest drum se putea merge doar cu maşina de teren…
Linia de start este trasată din satul Chiril, iar destinaţia finală este cabana Rarău. De acolo şi până la destinaţie, serpentinele sunt precum un covor magic care te ridică până la 1.500 de metri altitudine, iar duhul din lampa fermecată te poartă printre stânci suspendate, pe lângă povârnişuri şi văi pitoreşti, care mai de care mai abrupte.
Sincronizarea solară e cuvântul de ordine, căci TransRarăul vă propune, în aerul curat al dimineţii, un peisaj desprins dintr-un atlas ce aşteaptă, încă, girul editurii. Sub primele raze ale soarelui, crestele semeţe ale munţilor cufundate în valurile de lumină ale răsăritului, alunecă, necontenit, în mijlocul coroanei de pe fruntea Carpaţilor Orientali.
Drumul are o singură bandă şi trebuie parcurs cu grijă maximă. Liniştea muntelui este perturbată, din când în când, de claxoanele şoferilor, care trebuie să îşi facă simţită prezenţa la fiecare curbă. Însă inima sălbatică a Bucovinei răzbate în fiecare popas care însoţeşte drumul, iar pădurea din împrejurimi este locul care absoarbe fiecare zgomot împovărător pentru a-l preschimba într-o linişte tradusă în relaxare.
Traseul coboară, lesne, din realitate în sfera legendelor, căci unul dintre puncte sale de atracţie îl reprezintă Pietrele Doamnei, care consemnează, de altfel şi sfârşitul călătoriei. Legenda spune că în 1541, domnitorul Petru Rareş şi-ar fi găsit un loc în munţii Rarău pentru a-şi adăposti familia şi o parte de avere de hoardele de tătari.
Urmăriţi de cotropitori, doamna Elena, soţia lui Petru Rareş şi fiul acestora s-ar fi refugiat într-o peşteră să se roage, iar stânci uriaşe s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste locul în care se afla averea, îngropându-i şi pe hoţi.
Apariţia Pietrelor Doamnei este învăluită într-o sumedenie de legende, iar farmecul muntelui, în general, nu se poate simţi din maşină.
Pentru a da frâu liber nevoii de a îmbrăţişa crestele spectaculoase care ţâşnesc, parcă intempestiv, spre cer, ar trebui scobit un mic tunel pe care să-l păstrăm secret.
Comoara este Rarăul însuşi, nicidecum ceea ce căutau sau caută dornicii de îmbogăţire. Nu doar Pietrele Doamnei sunt căutate de către temerari.
Pietrele Buhei, rezervaţie geologică şi geomorfologică situată pe valea pârâului Izvorului Alb, se oglindesc în pârâul din împrejurimi, înfofolite cu o pădure de amestec şi înconjurată cu fâneţe, păşune şi curţi ale localnicilor. O privire mai îndrăzneaţă te poartă înspre Vârful Rarău, renumit pentru văile abrupte şi panorama spectaculoasă.
Cheile Moara Dracului de pe pârâul Valea Caselor te însoţesc în zgomotul paşnic al cascadelor, iar dacă vrei să te scufunzi în adâncurile Rarăului, Peştera Liliecilor este locul ideal, fiind cea mai mare peşteră de tracţiune gravitaţională din România. Glasul acestor locuri rămâne întipărit pentru multă vreme.