PSD a depus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor / Un proiect similar al USR e ținut în Parlament de un an

bani, lei, bancnote

Alfred Simonis, liderul grupului parlamentar PSD, a anunțat marți că a depus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. „Este un gest normal să îți elimini propriile privilegii ca să ai autoritatea morală să discuți despre veniturile altor categorii care trebuie să aibă aceeași soartă”, a declarat el într-un comunicat.

„Din motive știute doar de cei care au făcut PNRR-ul, pensiile speciale ale parlamentarilor erau ocolite de reforma pensiilor speciale, însă toată societatea așteaptă acest lucru din partea politicienilor. Am avut discuții cu mulți dintre colegi, dar mai ales cu oamenii care ne-au dat votul, iar concluzia e simplă: nu mai e timp de scuze sau acuze. Este timpul pentru vot. Eliminarea pensiilor deputaților și senatorilor este o prioritate”, a mai spus Simonis.

Ce prevede proiectul PSD:

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Art. I. — Capitolul XI Indemnizatia pentru limită de vârstă, conținând articolele 49 și 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Art. II. – De Ia data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare.
Art. III. – Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Reamintim că în Parlament există un proiect similar, depus în mai 2022 de USR. Proiectul a fost înregistrat la Senat, dar nu a intrat nici măcar în dezbaterea comisiilor de specialitate din prima cameră, potrivit fișei oficiale.

USR a depus proiectul după scandalul creat în urma deciziei Curții Constituționale de a declara neconstituțională legea care elimina pensiile speciale ale parlamentarilor, pentru că nu s-ar fi respectat procedura parlamentară.

Judecătorii Curții Constituționale nu au intrat pe fondul legii, ci au declarat neconstituțională procedura prin care a fost adoptat proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Astfel, judecătorii au constatat că legea este neconstituțională datorită faptului că proiectul de lege a fost dezbătut și adoptat în regim de urgență de către Parlament deși procedura nu a fost declanșată oficial.

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.