Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 9,67%, în aprilie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 328,77 milioane de lei, de la 299,78 milioane de lei în martie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), scrie Agerpres. Arieratele reprezintă plățile întârziate de stat (autorități locale și centrale) către furnizorii privați de bunuri și servicii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Istoria recentă arată că de fiecare dată când statul a acumulat arierate în ritm accelerat, acestea au favorizat apariția unor blocaje pe lanțuri economice, favorizând astfel apariția unor crize economice sau financiare.

Arieratele de peste 90 de zile au crescut cu 14,9%, de la 72,1 milioane de lei la 82,9 milioane lei, cele de peste 120 de zile s-au majorat cu 6,7%, de la 171,4 milioane de lei, în martie 2023, la 183 milioane de lei în aprilie 2023. Şi arieratele peste 360 de zile au crescut, cu 11,7%, de la 56,3 milioane lei la 62,9 milioane lei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetele locale, arieratele s-au majorat cu 9,7%, de la 283,6 milioane de lei (în martie 2023) la 311,11 milioane de lei (în aprilie 2023).

Datoriile de peste 90 de zile au urcat cu 16,3%, la 79,7 milioane lei, cele peste 120 de zile au crescut cu 6,3%, la 177,6 milioane lei, în timp ce arieratele mai mari de 360 de zile s-au majorat cu 12%, până la 53,8 milioane de lei.

La capitolul “Buget de stat şi autonome”, arieratele au crescut de la 16,18 milioane de lei în martie 2023, la 17,65 milioane de lei în aprilie 2023 (+9,08%).

Arieratele de peste 90 de zile au scăzut cu 13,9%, la 3,1 milioane lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 28,5%, la 5,4 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile au urcat cu 9,6%, la 9,1 milioane de lei.