Consiliul de Administratie al Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, l-a numit pe Viorel-Sorin Ciutureanu în funcţia de director general, pentru patru ani, până în iunie 2027. De asemenea, Adriana Frangu a fost numită în funcţia de director financiar al companiei, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ciutureanu era director general provizoriu la Oil Terminal SA, în luna mai i s-a prelungit pentru a patra oară mandatul, din iulie 2022 de când a expirat mandatul de patru ani, respectiv 2 iulie 2018-1 iulie 2022.

„Societatea Oil Terminal SA informeaza actionarii si partile interesate, în completarea Raportului curent nr. 320 din 05.05.2023, ca a fost finalizată procedura de selecţie a directorului general si directorului financiar ai societăţii, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a intreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, Consiliul de Administratie al societăţii, întrunit în şedinţă in data de 19.06.2023, în baza recomandării Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, a numit directorii cu contract de mandat, pentru o perioada de 4 ani (20.06.2023 – 20.06.2027) după cum urmează: Viorel-Sorin Ciutureanu în funcţia de director general, Adriana Frangu în funcţia de director financiar”, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Societatea îşi desfăşoară activitatea în 3 depozite, cu o capacitate totală de depozitare 1,4 milioane metri cubi.

Statul român reprezentat prin Ministerul Energiei este principalul actionar şi deţine 87,75% din capitalul social.

Compania are circa 950 de angajaţi. Compania a înregistrat un profit net de 11,6 milioane de lei în 2022 şi o cifră de afaceri de 302,7 milioane lei.

Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 344,67 milioane lei.