Lanțul de librării Diverta a intrat în insolvență, pentru a doua oară în 10 ani

Diverta Sursa foto: Facebook

Lanțul de librării Diverta, cel mai mare retailer integrat în domeniul cărții, papetăriei și jucăriilor, a intrat, din nou, în insolvență, de această dată pe fondul pandemiei care a închis inclusiv toate librăriile din țară, potrivit Profit.ro.

Solicitarea a fost admisă de către instanță, compania intrând astfel în insolvență, pentru a doua oară în ultimii 10 ani.

„Diverta este, probabil, singura firmă care a supraviețuit 10 ani unei insolvențe și, probabil, prima firmă care să iasă din a doua insolvență. Avem un super-brand, conceptul nostru este modern, iar furnizorii sunt alături de noi. Sunt sincer surprins de reacția furnizorilor/creditorilor. Cu două excepții, o editură și un papetar, toți vor să ne ajute. Este impresionant, chiar și la cei 60 de ani ai mei”, a declarat pentru Profit.ro fondatorul Diverta, Octavian Radu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Acesta afirmă că discută o serie de variante, precum “o coaliție cu prieteni de business, editori și papetari”, pentru revitalizarea afacerii. Datele Profit.ro indică faptul că firma prin care a fost înaintată cererea de insolvență și care operează lanțul de librării a trecut anul trecut de la afaceri de 64,3 milioane lei și un profit net de 63.474 lei, cu 214 angajați, la afaceri de 38,9 milioane lei și pierderi de 10,7 milioane lei, cu 156 de angajați. În cazul acestei firme, datoriile totale au urcat de la 33,2 milioane lei la 33,9 milioane lei. Cererea de insolvență a fost depusă după ce împotriva firmei au fost înaintate unele solicitări de încuviințare de executare silită și ordonanțe de plată de către diferiți furnizori.

Retailerul Diverta a fost înfiinţat în 1999 de Radu Octavian. Diverta are astăzi o reţea de 25 de magazine la nivel naţional.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: