EduPedu: Legea salarizării nu este gata, deși Guvernul le promisese profesorilor că pe 15 iulie actul normativ va fi finalizat

bani sute lei Sursa Foto: Facebook/ Chernitskaya Yulia

Legea salarizării unitare din sistemul public nu este finalizată la 15 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acestora, nici măcar grilele pentru sectorul învățământ nu sunt gata, deși Guvernul Ciucă și Guvernul Ciolacu le-au promis profesorilor public, în mai multe rânduri, că la data de 15 iulie grilele de salarizare vor fi gata, la fel și legea salarizării.

Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a spus pentru Edupedu.ro săptămâna aceasta, înainte să-și dea demisia din funcție, că variantele de grile cu salariile profesorilor din noua lege a salarizării vor fi gata până pe 15 iulie. Acestea urmează să fie înaintate coaliției de guvernare, spunea Budăi. Cu referire la perioada până la care poate fi finalizat proiectul noii legi, adică data de 15 iulie, Budăi a transmis că solicitarea coaliției nu s-a referit la toată legea, ci a vizat domeniul Educației. Lucru fals, deoarece în mai multe rânduri oficialul a spus că este vorba despre întreaga lege.

Pe 7 iunie, ministrul Muncii spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Citește integral pe EduPedu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Profesorii chiar i-au crezut pe mincinosii de la Guvern?!!
    Nu cred asa ceva!!!!
    Acesti mincinosi asta fac de 33 de ani, am scris cand profesorii au incetat greva ca guvernul NU isi va tine promisiunile!!
    Uitati-va la PNRR: e pe moarte sigura!
    Uitati-va la Planul National de Prevenire si Combatere a Cancerului care trebuia sa intre in aplicare din 1 Iuie 2023…a fost votat in Parlament si promulgat cu mare pompa de Iohannis la Cotroceni in prezenta intregului guvernin Noiembrie 2022…Rafila l-a blocat.
    Nici o sansa, niciodata, sa fie pus in aplicare: ar insemna muuuulte MIliarde de Euro anual pentru bolnavii de cancer, cand noi stim ca principala problema si in Sanatate si in Educatie e SUBFINANTAREA cronica!
    Costurile pentru un bolnav de cancer tratat asa cum promite acel maret Plan National de Prevenire si Combatere a Cancerului(facut dupa Planul European de Prevenire si Combatere a Cancerului, votat in Parlamentul European!) sunt uriase!!
    De unde atata banet pentru tratamente moderne, inovative, pentru medicina personalizata(!!), cand in Spitalele publice lipsesc medicamente de baza iar bolnavii asteapta LUNI de zile sa faca un CT sau RMN in spitalele publice!
    Sotul meu a fost diagnosticcat cu cancer la vezica urinara in 30 August 2021 si merge la un Spital privat la Brasov unde e tratat de nota 10!
    Costurile, suportate in totalitate de noi, au depasit 16.000 de Euro pana acum, mai are inca 1 An de tratament(3 ani e schema de tratament, daca lucrurile merg bine) si apoi vor urma controale periodice… Doamne ajuta sa fie bine, dar cati romani pot sa plateasca sume asa mari?!
    Din acest motiv, Romania e pe locul I in UE la numarul de morti din cauza cancerului.
    Incapacitatea României de a gestiona eficient situația cancerului și a bolnavilor oncologici se vede cel mai pregnant în ratele de mortalitate din cauze prevenibile sau tratabile, rate care sunt nu doar mai mari decât media UE, dar diferențele s-au adâncit pe parcursul unui deceniu.
    “05 februarie, 2021 : 60.000 de români mor anual de cancer. Parlamentul anunță un grup de lucru.”
    “Grupul de lucru” s-a pierdut pe drum, ca oricare Comisie formata in Romania….bolnavii de cancer mor pe capete, Romania NU are grija lor….

    Asa si cu profesorii… minciunile guvernantilor i-au bagata in clasa!!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.