Industria auto germană şi-a revizuit luni, în scădere, estimările privind producţia realizată în acest an, în condiţiile în care producătorii se confruntă cu probleme de aprovizionare, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Asociaţia Constructorilor Germani de Automobile (VDA) a anunţat că şi-a redus estimările privind ritmul de creştere a producţiei în acest an, de la 13% până la 3%, adăugând că în ultimele luni producţia a fost “semnificativ sub aşteptări”. În prezent, VDA se aşteaptă ca 3,6 milioane de automobile să fie produse în Germania în acest an, cu 400.000 de unităţi mai puţin decât în precedentele prognoze.
La începutul pandemiei, producătorii auto germani au suspendat producţia în aşteptarea unei diminuări a achiziţiilor de automobile, însă au fost prinşi pe picior greşit de o revenire puternică a cererii, pe măsură ce economiile s-au redeschis în acest an.
În primul semestru, în Germania, au fost produse 1,73 milioane de automobile, cu 16% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, VDA subliniază că în luna iunie producţia a fost cu 19% mai mică decât în iunie anul trecut, o dovadă a dificultăţilor cu care se confruntă producătorii.
În paralel, înmatriculările de autoturisme noi în Germania au crescut cu 15% în ritm anual, până la 1,39 milioane de unităţi. În pofida acestei creşteri de două cifre, este vorba de al doilea cel mai slab semestru înregistrat de piaţa auto din Germania după reunificare.
“După prăbuşirea spectaculoasă de anul trecut, piaţa nu îşi revine decât lent”, a apreciat Asociaţia Importatorilor de Autovehicule din Germania (VDIK). Cu toate acestea, Asociaţia se aşteaptă la o piaţă mai puternică în a doua jumătate a anului, comparativ cu primele şase luni.
Industria auto din Germania, printre care se regăsesc mărci puternice precum Volkswagen, Daimler şi BMW, este responsabilă pentru aproximativ 5% din PIB şi peste 800.000 de locuri de muncă în cea mai mare economie a Europei.