Comisia Europeană încheie în mod oficial Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru Bulgaria și România, se arată într-un comunicat al instituției. Mecanismul de cooperare și verificare a fost introdus la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană în 2007 ca măsură tranzitorie pentru a facilita progresele în domeniile reformei judiciare și luptei împotriva corupției, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată în cazul Bulgariei. În prezent, Comisia a abrogat cele două decizii care au instituit acest mecanism.
- Președintele Ursula von der Leyen a declarat: “Aș dori să felicit Bulgaria și România pentru progresele semnificative pe care le-au înregistrat de la aderarea lor la UE. Statul de drept este una dintre valorile noastre fundamentale comune ca Uniune, iar ambele state membre au realizat reforme importante în ultimii ani. Astăzi recunoaștem aceste eforturi prin eliminarea MCV. Lucrările pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, ca pentru toate statele membre.”
De la începutul MCV, în 2007, Comisia a prezentat periodic rapoarte privind progresele înregistrate în ceea ce privește reformele relevante în Bulgaria și România. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport MCV privind Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport privind România. Pentru ambele state membre, Comisia a concluzionat că acestea și-au îndeplinit în mod satisfăcător obligațiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune și că trebuie să continue să depună eforturi pentru a pune în aplicare angajamentele specifice enumerate în concluziile rapoartelor. Această activitate a fost finalizată în iunie 2023.
La 5 iulie 2023, Comisia a informat atât Consiliul, cât și Parlamentul European cu privire la intenția sa de a încheia în mod oficial MCV pentru Bulgaria și România, după ce toate angajamentele specifice enumerate în concluziile rapoartelor MCV fuseseră deja puse în aplicare. În conformitate cu deciziile de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referință sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile de astăzi reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia acest lucru este acum valabil pentru ambele state membre.
Comisia așteaptă cu nerăbdare continuarea cooperării cu Bulgaria și România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca pentru toate statele membre.
Context
Când au aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Bulgaria și România mai aveau încă de făcut progrese în domeniul reformei judiciare și al luptei împotriva corupției, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei. Comisia a instituit MCV ca măsură tranzitorie pentru a ajuta cele două țări să remedieze aceste deficiențe. Din 2007, în cadrul MCV se desfășoară activități de încurajare și de monitorizare a procesului de reformă, pe baza obiectivelor de referință. După cum se prevede în deciziile MCV din 2006, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referință sunt îndeplinite în mod satisfăcător.
În ianuarie 2017, Comisia a întreprins o evaluare cuprinzătoare a progreselor înregistrate în cei zece ani de funcționare a mecanismului, care a oferit o imagine clară a progreselor semnificative înregistrate. Comisia a stabilit o serie de recomandări specifice care, atunci când vor fi îndeplinite în mod ireversibil de ambele state membre, ar fi suficiente pentru a pune capăt procesului MCV.
În raportul său MCV din octombrie 2019, Comisia a concluzionat că Bulgaria a îndeplinit în mod satisfăcător recomandările MCV rămase și că Bulgaria a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor asumate la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi încheiate în mod satisfăcător. Bulgaria mai trebuia să continue să depună eforturi pentru a pune în aplicare angajamentele specifice enumerate în concluziile raportului, activitate care a fost finalizată în iunie 2023. De atunci, Bulgaria nu mai este monitorizată sau raportată în cadrul MCV și este monitorizată în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cu ajutorul raportului anual al Comisiei privind statul de drept.
În mod similar, în raportul MCV din noiembrie 2022, Comisia a concluzionat că România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor asumate la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi încheiate în mod satisfăcător. România trebuia totuși să continue să lucreze pentru a pune în aplicare angajamentele specifice enumerate în concluziile raportului, activitate care a fost finalizată în iunie 2023.
După ce a informat Consiliul și Parlamentul în iulie 2023 cu privire la intenția sa de a închide MCV, Comisia a adoptat astăzi două decizii de abrogare a Deciziilor 2006/928/CE și 2006/929/CE ale Comisiei, închizând astfel MCV în mod oficial.
Evoluția peisajului statului de drept din Uniune a oferit un nou context pentru cooperarea Comisiei cu Bulgaria și România. În special, ciclul “Statul de drept”, lansat de Comisie în 2019, a oferit un cadru continuu cu o perspectivă pe termen lung pentru a însoți reforma durabilă, atât cu Bulgaria și România, cât și cu alte state membre. Ca parte a ciclului respectiv, raportul anual al Comisiei privind statul de drept, care, începând din 2022, include, de asemenea, recomandări adresate statelor membre, acționează ca un instrument preventiv, aprofundând dialogul și sensibilizarea comună cu privire la aspectele legate de statul de drept. De asemenea, acesta permite monitorizarea punerii în aplicare a multor reforme convenite de Bulgaria și România. Progresele acestora au fost, de asemenea, monitorizate, atunci când a fost cazul, în cadrul semestrului european.
Sursa: Comisia Europeană