Drumul Expres Oradea – Arad: Ministerul Mediului a emis avizul pentru investiția de 2 miliarde euro / Vamă nouă între România și Ungaria la Salonta

Drum Expres Oradea Arad Bolojan Sursa Foto : CJ Bihor

Ministerul Mediului a emis luni, 2 octombrie, Acordul de mediu pentru Drumul Expres Oradea – Arad, investiție estimată la aproximativ 2 miliarde de euro. Consitrans este proiectantul pentru Drumul Expres Oradea – Arad, lungimea este de 119 kilometri, iar proiectul include și o legătură modernă la Salonta unde va fi construit un nou punct de trecere a frontierei România – Ungaria, prima vamă pe un Drum Expres (cel puțin ca nivel de avans al documentației tehnice). Totuși, față de calendarul prezentat în primăvară și în vară, este puțin probabil ca licitația pentru execuție să mai poată fi lansată până la sfârșitul anului (detalii aici).

„Drumul expres Oradea-Arad a primit acordul de mediu ! Astăzi, la sediul MMAP, în prezența ministrului Mircea Fechet, a fost semnat acordul de mediu pentru drumul expres Oradea-Arad. ”Înțelegem foarte bine importanța obiectivelor strategice de investiții, nu pierdem timpul, emitem acordurile de mediu fără întârzieri, deoarece este esențială consolidarea integrării depline a obiectivelor de mediu și a tranziției verzi în procesul de coordonare a politicilor economice, bugetare și de ocupare a forței de muncă. Drumul expres Oradea-Arad este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră pe care autoritățile locale l-au preluat de la Ministerul Transporturilor, fiind inclus în proiectul Via Carpatia, alături de autostrada Calafat -Lugoj” a precizat Mircea Fechet. Actul de reglementare pentru viitorul drum expres a fost semnat de Laurențiu Alexandru Prăștinaru președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Drumul expres (DX) Oradea-Arad va avea o lungime de 119 kilometri, cu două benzi de circulație pe sens. Vor fi construite 75 de pasaje supraterane și poduri peste cursuri de apă și intersecții cu alte drumuri. În județul Bihor sunt propuse patru noduri rutiere, alte patru fiind în județul Arad. Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea-Salonta, Salonta Chișineu-Criș și Chișineu Criș-Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei”, transmite Ministerul Mediului.

Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu orașul Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km. Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei, inclusiv TVA.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Prima vamă pe un Drum Expres între România și Ungaria: „Acest Drum Expres de 10 kilometri (n.r legătura DEx. 11 la Salonta) este parte a proiectului mare Arad-Oradea, nu sunt separate. Acest proiect de Drum Expres Arad-Oradea cu varianta de Salonta se află în gestiunea autorităților locale, CJ Bihor și CJ Arad. Noi suntem doar pe post de a finanța acest proiecte, el le implementează, le derulează. Undeva în vara acestui an vom avea acordul de mediu din informațiile pe care le am, ceea ce e un lucru dificil, nu doar în România. Pe termenele pe care le avem de la colegii din Bihor în octombrie se va finaliza proiectul tehnic pentru ca apoi să lansăm licitația. Termenul de realizare este 2026”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi – CNAIR și patru autorități locale: Primăria și Consiliul Județean Arad, Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: