Reforma jocurilor de noroc ar fi “un imperativ”, transmite ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, înainte ca Guvernul să discute, joi, în ședință proiectul privind taxarea suplimentară a jocurilor de noroc și noile reguli pentru acest sector. Pe ordinea de zi a ședinței Executivului apare o “analiză referitoare la proiectul de ordonanță”, însă surse guvernamentale consultate de Economedia și G4Media arată că proiectul de ordonanță va fi adoptat joi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Vorbim despre o industrie cu o forță economică uriașă, care are nevoie de un regim juridic și fiscal mai riguros, care să asigure un climat de legalitate, stabil, concurențial și predictibil.
Ministerul Finanţelor a publicat un OUG care urmează să fie aprobat de Guvernul României, prin care să ne asigurăm că resursele provenite din jocurile de noroc sunt gestionate corect.
În primul rând, vom stabili niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenței de organizare și de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum și a taxelor speciale și a garanțiilor depuse de companii”, a transmis Boloș, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, noile reglementări prevăd că toți operatorii vor fi obligați să aibă sediul fiscal în România și să plătească aici taxe și impozite.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Boloș anunță că o parte din banii colectați vor ajunge într-un fond special destinat, din care să fie alocate sume pentru activităţi şi programe pentru prevenirea şi tratamentul dependenţei de jocuri de noroc.

“Nu putem să nu vorbim despre faptul că în spatele cifrelor se află poveștile reale ale oamenilor. Din păcate, multe dintre acestea sunt povești despre suferință, despre speranțe pierdute și familii destrămate. Trebuie să ne amintim că, înainte de toate, suntem responsabili pentru binele fiecărui cetățean. Tocmai de aceea, reforma trebuie să însemne să ne asigurăm că veniturile colectate în interesul nostru colectiv, nu în beneficiul unor indivizi sau grupuri privilegiate. O parte din aceste sume vor fi direcționate pentru pentru prevenirea si tratarea dependenţei de jocuri de noroc, sub forma unui fond special destinat, din care să fie alocate sume pentru activităţi şi programe pentru prevenirea şi tratamentul dependenţei de jocuri de noroc”.

Pentru protejarea persoanelor aflate în situații de risc, se va interzice comercializarea alcoolului în sălile de jocuri de noroc.