Cum au evoluat salariile în ultimul an: creștere chiar și în pandemie, cu excepția horeca și a sectorului de spectacole

bani, finante, lei, financiar, deficit Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Pandemia de coronavirus nu a oprit creșterea câștigului salarial mediu net din economia românească, însă au existat sectoare afectate în mod evident din punct de vedere al veniturilor.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.395 lei, în luna ianuarie 2021, în creștere comparativ cu luna februarie 2020 (3.202 lei), ultima lună înainte ca România să fie afectată în mod serios de pandemia de coronavirus, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Lockdown-ul general din perioada aprilie-mai a fost cel mai evident resimțit și la nivelul câștigului salarial mediu net, care a scăzut la 3.182 lei, respectiv 3.179 lei, reluându-și creșterea în luna iunie, odată cu redeschiderea unora dintre sectoarele economice.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Luna august a fost marcată de o nouă scădere a câștigului salarial mediu net, la 3.275 lei, de la 3.372 lei în iulie. INS pune acest lucru pe seama acordării în lunile precedente de prime ocazionale sau de alte drepturi băneşti, dar și pe seama unor întreruperi și încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici, cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice.

Luna decembrie 2020 a reprezentat un punct culminant al anului, cu un câștig salarial mediu net la nivel național de 3.620 lei. Aceasta este o lună de asemenea atipică, în care se acordă bonusuri, prime, al treisprezecelea salariu și alte beneficii pentru angajați.

Cu toate acestea, este interesant de observat că, deși câștigul salarial ar fi scăzut oricum în ianuarie față de decembrie, ca urmare a impactului primelor, în prima lună din acest an am avut totuși un câștig salarial chiar mai mic decât în luna noiembrie, de 3.395 lei, față de 3.411 lei.

Domeniile afectate de pandemie

Evoluția câștigului salarial mediu nominal net pe sectoare reflectă cel mai bine care au fost cele mai afectate industrii de către pandemie, lockdown și restricții.

Cel mai evident impact a fost asupra sectorului HoReCa, unde aveam deja cel mai mic câștig salarial mediu net din economie. Ca urmare a restricțiilor, evoluția a fost negativă, de la începutul pandemiei și până în prezent. Astfel, dacă în februarie 2020, înainte de izbucnirea pandemiei în România, câștigul mediu salarial net din hoteluri şi restaurante era de 1.781 lei, în ianuarie 2021 el a ajuns la 1.732 lei, o scădere de circa 3%.

Și în activităţile de spectacole, culturale şi recreative, încă afectate de restricții mai dure ca în alte sectoare, s-a înregistrat o contracție a veniturilor. De la un câștig salarial mediu net de 2.890 în februarie 2020, în ianuarie 2021 s-a ajuns la o medie de 2.887 lei.

Surprinzător, și salariile din învățământ au scăzut marginal, de la 3.566 lei în februarie anul trecut la 3.556 lei la începutul acestui an. Acest lucru poate fi pus pe seama faptului că, deși școlile au fost redeschise parțial, în anumite momente ale ultimului an, funcționarea în sistem online în mare parte a acestui timp a avut un efect negativ asupra veniturilor profesorilor.

În schimb, cele mai mari creșteri ale câștigului salarial mediu net au avut loc în industria extractivă (24%, de la 3.963 lei în februarie 2020 la 4.932 lei în ianuarie 2021), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (13%, de la 4.357 lei la 4.944 lei) și în sănătate şi asistenţă socială (10%, de la 3.848 lei la 4.266 lei).

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: