Toate posturile agenţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii vor fi scoase la concurs în următoarele săptămâni, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Florin Barbu, precizând că aceste agenţii „nu vor mai fi politizate”, scrie Agerpres.
„Aceste agenţii (…) nu vor mai fi, cât voi fi eu ministru al agriculturii, politizate. Ca să fie foarte clar. Voi scoate posturile la concurs la toate agenţiile şi vor câştiga acei directori care sunt competenţi, care pot să câştige un concurs şi sunt capabili să conducă o instituţie cu fonduri foarte importante, că vorbim de AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale n.r), că vorbim de APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură n.r), că vorbim de ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare n.r), cu fonduri foarte importante atât de la Uniunea Europeană, cât şi de la bugetul de stat”, a subliniat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Acesta a precizat că îşi doreşte ca aceste fonduri să se ducă „corect şi legal către fermierii români şi să se investească corect în România”.
„În următoarele săptămâni voi declanşa procedura de scoatere la concurs a posturilor în toate agenţiile din cadrul Ministerului Agriculturii. În calitatea mea de ministru, vreau să vă spun că din acest moment nu mai vorbim de instituţii subordonate ale Ministerului Agriculturii politizate, iar cei care se înscriu la concurs trebuie să aibă pregătirea necesară şi să câştige acest concurs”, a subliniat şeful MADR.
Întrebat cum comentează faptul că fiul lui Paul Stănescu urma să fie beneficiar al unor subvenţii date de APIA pentru recoltarea stufului din Delta Dunării, Barbu a precizat că a aflat din presă despre această situaţie.
„Informaţia că apare fiul domnului Paul Stănescu am aflat-o din presă. Nu ştiam că fiul domnului Paul Stănescu este în aceste societăţi pentru care Uniunea Europeană a dat aprobare pentru plata păşunilor cu stuf în România, pentru că ieri (la întâlnirea cu fermierii din sector bovin n.r.) foarte mulţi fermieri din Delta Dunării, vorbim de creşterea la vaca de carne, au solicitat aceste subvenţii pentru că spuneau dânşii nutreţul în stare vegetativă din aceste păşuni are 70% proteină. Toată lumea din Delta Dunării, fac apel către toţi crescătorii de animale, către toţi fermierii din Delta Dunării, începând cu anul 2024 vor primi o subvenţie în funcţie de eco-schemele pe care le aplică până la maximum 600 euro pe hectar”, a subliniat oficialul MADR.
El a transmis că nu deţine informaţii nici despre anchetele DNA care se derulează în zonă pe acest subiect, menţionând însă că tot ce se plăteşte la Ministerul Agriculturii se face în bază legală.
„Un singur lucru pot să vă spun, tot ceea ce se întâmplă în Ministerul Agriculturii, tot ceea ce se plăteşte Ministerul Agriculturii se face în bază legală. (…) Toate plăţile, toate proiectele care se fac în cadrul Ministerului Agriculturii, aşa cum mi-am asumat şi când am fost director general al ANIF şi am plecat cu un proiect foarte ambiţios de reabilitare a peste 2,2 milioane de hectare de irigaţii în România, vorbim de 1,5 miliarde de euro. Toate acele licitaţii care au fost verificate au fost corect întocmite, pentru că întotdeauna, atâta timp cât mi-am asumat o funcţie administrativă, am colaborat cu instituţiile, că vorbim de achiziţii publice, că vorbim de instituţii subordonate, nicio decizie nu s-a luat decât printr-un acord comun cu instituţiile de control din România”, a explicat Barbu.
Potrivit sursei citate, toate reclamaţiile care au venit la minister pe acest subiect al subvenţiilor din Delta Dunării au fost transmise către Corpul de Control al ministerului, care va face toate verificările, iar raportul final va fi făcut public.
„Dacă nu beneficiază de această subvenţie, nu vor beneficia, iar calea legală pentru fiecare român care solicită ceva este calea instanţei şi le-am spus să meargă la instanţă, în cazul în care corpul de control sau anumite instituţii spun că nu este corect să primească această subvenţie. Din punctul meu de vedere, Comisia Europeană a aprobat acest lucru, de aceea şi fermierii români, cât şi toate societăţile care au profil de agricultură din România, pot primi această subvenţie”, a subliniat el.
De asemenea, Barbu a mai adăugat că în prezent corpul de control al ministerului verifică toate documentele privind legalitatea subvenţiilor, indiferent din ce sector.
„Nu vorbim numai de stuf, nu vorbim numai de vaca de lapte, nu vorbim numai de vegetal. Controlul este pentru toate subvenţiile din România, pentru că nu mi se pare corect să se arunce în presă de anumite persoane, că fermierii români iau subvenţii pe nedrept. Bineînţeles, lucrul acesta l-am făcut, am trimis corpul de control şi vom vedea deciziile corpului de control, încadrarea legală care va fi, în aşa fel încât fermierii să-şi poată lua această subvenţie”, a punctat şeful MADR.
Întrebat dacă i-a cerut demisia lui Ionuţ Lupu, director general la APIA, în urma controlului derulat pentru aceste fonduri, Barbu a răspuns: „Nu este adevărat”. “Am spus foarte clar şi spun foarte clar: că vorbim de secretar de stat, că vorbim de director din cadrul ministerului, că vorbim de director din agenţiile din cadrul Ministerului Agriculturii, cine nu vrea să lucreze şi cine nu vrea să muncească pentru fermierii români poate să plece acasă”, a transmis ministrul Agriculturii.
Nu în ultimul rând, acesta a anunţat că va începe un audit în toate instituţiile din subordinea Ministerului Agriculturii, iar în cazul în care va găsi vreo greşeală a unui director din instituţiile publice subordonate, îl va demite imediat.
„Din cerinţele pe care le-au avut fermierii români, le-aţi văzut în discuţiile pe care le-am avut, au fost anumite probleme şi sunt anumite probleme la plăţile fermierilor români. De aceea, solicit şi conducerii APIA să ia toate măsurile necesare, pentru că după ce voi termina şi această discuţie privind plafonarea adaosului comercial, toate instituţiile din subordinea Ministerului Agriculturii vor intra în auditare de către mine şi în cazul în care voi identifica fermieri, care pe bună dreptate stau în stradă că nu au primit subvenţii sau nu au fost decontate anumite proiecte, că vorbim de AFIR sau nu au fost decontate anumite sume privind energia electrică la fermieri, în irigaţii, dacă identific vreo greşeală a unui director din instituţiile publice subordonate, îl voi demite imediat”, a concluzionat ministrul Agriculturii, Forin Barbu.