Deloitte: Orice contribuabil persoană fizică ce va primi o decizie de impunere după 1 iulie poate fi taxat cu 70 %/ Data nu vizează momentul obţinerii veniturilor şi nici pe cel al începerii controlului

anaf, fisc, sediu anaf, sigla anaf Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate de persoanele fizice şi identificate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) intră în vigoare la 1 iulie 2024, iar această dată nu vizează momentul obţinerii veniturilor şi nici pe cel al începerii controlului asupra persoanelor respective, ci momentul emiterii deciziei de impunere, susţin consultanţii Deloitte, transmite Agerpres. Astfel, orice contribuabil persoană fizică ce va primi o decizie de impunere după data de 1 iulie 2024 ar putea fi taxat cu noua cotă de 70%.

“Potrivit Legii 296/2023, cei care nu îşi declară corect veniturile riscă, pe lângă cota ridicată de impozitare, dobânzi şi penalităţi de nedeclarare de 0,02%, respectiv 0,08% pe zi de întârziere. Acestea vor fi calculate până la data plăţii debitelor principale, dar valoarea penalităţilor de nedeclarare se poate reduce cu 75% în cazul plăţii sau compensării debitelor până la termenul lor de plată sau în cazul finalizării cu succes a unei eşalonări la plată”, se menţionează într-un material de opinie semnat de Alex Slujitoru, Partener Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, şi Cătălin Barbu, Manager, Impozitarea Veniturilor, Deloitte România.

Conform analizei, deşi schimbarea nivelului de impozitare urmează să se producă de la 1 iulie 2024, este foarte important de menţionat că legea prevede expres că noua cotă, de 70%, se va aplica “deciziilor de impunere emise de organele fiscale începând cu aceeaşi dată”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Practic, dacă pentru persoanele care fie au fost supuse unui control şi primesc decizia de impunere înainte de 1 iulie 2024, fie vor fi supuse unui control ulterior acestei date, lucrurile sunt clare în ceea ce priveşte aplicarea cotei de impozitare – 16% şi respectiv 70%.

“Pentru persoanele care se vor afla într-o acţiune de control fiscal la data fixată de legiuitor, norma juridică anterior menţionată generează îngrijorare cu privire la modul în care aceasta va fi aplicată de autoritatea fiscală. Spre exemplu, este posibil ca asupra unei persoane ANAF să fi demarat o procedură de verificare în cursul anului 2023, în cursul anului 2022 sau chiar anterior – având în vedere practica derulării controalelor fiscale în România, unde lipsa de personal a prelungit în nenumărate rânduri durata acţiunii de control -, pentru care decizia de impunere este însă emisă după 1 iulie 2024″, susţin consultanţii Deloitte.

Conform dispoziţiilor legii, noua cotă de 70% poate fi aplicată în acest caz, deşi este posibil ca activitatea specifică desfăşurată de organele de control să fi avut loc, parţial sau integral, înainte de 1 iulie 2024.

“Ar fi însă justă o asemenea impozitare, câtă vreme tot legea are în vedere ‘constatarea’ unor venituri care provin din surse neidentificate, constatare ce are loc sub imperiul unei legi mai favorabile, dar se materializează într-un act administrativ fiscal emis sub imperiul alteia? Răspunsul nu poate fi decât unul negativ. Cu toate acestea, un asemenea răspuns va trebui obţinut în instanţă”, mai arată analiza.

În consecinţă, nu doar persoanele care urmează să fie supuse unui control ANAF după 1 iulie 2024 ar trebui să ia în calcul noul nivel de impozitare, ci toate persoanele care au în prezent un control în desfăşurare, indiferent când a fost acesta demarat sau cărora le-a fost anunţată demararea unui control în viitorul apropiat, deoarece este posibil ca decizia de impunere corespondentă să fie emisă după intrarea în vigoare a noii cote de impozitare.

În acelaşi timp, întrucât legea nu face nicio distincţie între procedurile de verificare cărora le pot fi supuse persoanele fizice – verificarea situaţiei fiscale personale sau verificarea documentară, referindu-se doar la “deciziile de impunere” -, reiese că noua cotă de impozitare va fi aplicabilă ambelor proceduri.

“Raportat la cele expuse mai sus, este recomandabil ca persoanele fizice vizate de controalele fiscale, în special cele care se află deja într-o procedură de verificare, să întreprindă toate acţiunile necesare în vederea finalizării acesteia prin emiterea deciziei de impunere cât mai curând posibil, înainte de 1 iulie 2024 – de exemplu, să pună rapid la dispoziţia organelor de control documentele şi informaţiile relevante, să revină cu explicaţii înainte de termenul stabilit de echipa de control, să solicite reluarea controlului imediat după încetarea motivului care a dus la suspendarea acestuia, să solicite încheierea acţiunii de control etc.”, precizează consultanţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: