Firma Vivendi Food a primit cel mai mare punctaj la evaluarea pentru finanțarea de la stat a unor proiecte de procesare a alimentelor. Compania cu sediul în Slatina (Olt), fieful baronului PSD Paul Stănescu, a cerut 235 de milioane de lei. Acționar unic și administrator al Vivendi Food este Mihai Răzvan Țigănilă, inculpat într-un dosar DNA din 2013.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Finanțarea va veni din bugetul de stat, prin Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), o instituție subordonată Ministerului Agriculturii. Site-ul AFIR nu dă detalii despre proiectul depus de firma Vivendi, iar Mihai Răzvan Țigănilă nu a răspuns la nici unul dintre telefoanele asociate cu companiile sale.

Guvernul Ciolacu a lansat anul trecut o schemă de subvenții pentru investiții în industria alimentară. Gestionarii subvențiilor de la bugetul de stat sunt Ministerul Agriculturii condus de Florin Barbu, considerat omul baronului PSD Paul Stănescu, și AFIR. Fondurile distribuite nu au legătură cu UE, așa că eventualele nereguli nu pot fi anchetate de Parchetul European, ci doar de autoritățile române.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Firma Vivendi Food avea în 2022 doar doi angajați, potrivit Ministerului Finanțelor. Cele mai recente date financiare disponibile arată că firma a avut în 2022 o cifră de afaceri de 64 de milioane de lei și un profit de 1,7 milioane de lei. Firma a avut până în decembrie 2023 sediul în Slatina, pe Strada Sevastopol.

Acționarul și administratorul firmei este Mihai Răzvan Țigănilă. El a fost inculpat într-un dosar DNA din 2013 care privea o schemă infracțională derulată prin peste o sută de firme în industria cărnii. Țigănilă era acuzat de DNA că ar fi avut rolul de asociat la mai multe firme- fantomă implicate într-un circuit evazionist intracomunitar. Pe portalul instanțelor nu apare informația dacă acest dosar a fost trimis în instanță. Țigănilă nu a răspuns la apelurile G4Media pe numerele de telefon ale companiilor sale din Recom pentru a ne spune ce s-a întâmplat cu dosarul DNA.

De notat că în octombrie 2021 Mihai Răzvan Țigănilă a făcut o mărire de capital cu 45.000 de lei finanțat printr-un împrumut luat de la Justin Paraschiv, potrivit unei mențiuni din Registrul Comerțului.

Foto: Monitorul Oficial

Justin Paraschiv a fost și el inculpat în dosarul DNA privitor la mafia cărnii din 2013, ca și Țigănilă. El a fost chiar arestat preventiv în 2013, potrivit Agerpres. Nici în cazul său nu apar mențiuni oficiale legate de statutul dosarului – dacă a fost trimis sau nu în judecată.

Mihai Răzvan Țigănilă este apropiat de președintele PSD Olt, Marius Oprescu, potrivit informațiilor G4Media. Oprescu a fost propulsat în funcția de președinte al Consiliului Județean Olt de către Paul Stănescu, baronul PSD de Olt care este și secretar general al PSD.

G4Media va prezenta punctul de vedere al lui Mihai Răzvan Țigănilă dacă acesta va răspunde la solicitările de declarații transmise persoanelor care au răspuns la numerele de telefon ale companiilor sale.