Salariul angajaților de la Poșta Română va crește cu 250 lei în acest an/ O nouă majorare va avea loc în luna noiembrie

postas posta romana Sursa foto: Poșta Română/ Facebook

Valoarea pachetului salarial agreat de Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) cu Sindicatul Naţional Poştă Curierat (SNPC) va creşte cu 250 de lei în acest an, iar discuţiile pentru o nouă majorare ar urma să aibă loc în luna noiembrie, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

În urma discuţiilor dintre cele două părţi, s-a stabilit semnarea unui acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi care decurg din relaţiile contractuale, precum şi un calendar de creşteri salariale pe întreg anul 2024.

Astfel, este vorba despre creşterea valorii pachetului salarial cu 250 de lei, dar şi despre reluarea discuţiilor privind o nouă majorare salarială în luna noiembrie 2024.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

De asemenea, s-a agreat angajarea pe o perioadă determinată a până la 500 de înlocuitori, pentru a suplini personalul operaţional, posturi unice din zona rurală, reprezentând o cheltuială suplimentară din bugetul CNPR, în valoare de două milioane de lei. În plus, cuantumul de bonusare va creşte de la 50 de bani la un leu, pentru încasare facturi utilităţi.

Totodată, s-a stabilit un calendar pentru acordarea de uniforme după cum urmează: în prima jumătate a lunii martie se va acorda primul kit care va conţine şapcă, pelerină şi pantaloni; în luna mai, se va acorda al doilea kit compus din tricou şi cămaşă; în funcţie de rapiditatea procesului de licitaţie, vor fi acordate, până la sfârşitul anului 2024, salopetă, eşarfă, vestă şi genţi poştale.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii CNPR s-au angajat să eficientizeze procedurile poştale pentru realizarea de economii, “având în vedere că instrucţiunile poştale din prezent au fost implementate la nivelul anului 1965″, precum şi să deruleze un program pentru renormarea activităţilor poştale.

„Negocierile dintre Poşta Română şi SNPC s-au desfăşurat într-un spirit de colaborare şi dialog constructiv, în încercarea de a ajunge la un acord care să reflecte atât interesele angajaţilor, cât şi necesităţile operaţionale ale Companiei”, precizează Poşta Română.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: