Toate cele patru loturi ale secțiunii Buzău-Focșani pe Autostrada Moldovei și cel puțin o jumătate din lotul de la Adjud (Domnești Târg-Răcăciuni) vor fi terminate până la sfârșitul anului, dă asigurări Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu care s-a declarat ,,foarte mulțumit” de stadiul lucrărilor constructorului UMB pe cele 10 loturi dintre Buzău și Pașcani (250 km.)
Dacă între Buzău și Focșani, acum mobilizarea UMB este foarte bună, la un an de șantier, pe secțiunea Bacău-Pașcani cel mai puternic constructor din România nu a ajuns nici măcar la 10 % conform raportării CNAIR.
Întrebat pe șantierul Centurii Bârlad (jud. Vaslui) despre întârzierile de pe Autostrada Moldovei despre care Asociația Pro Infrastructura a atras recent atenția, Grindeanu a confirmat promisiunea din 2023 pentru toți cei 82 de kilometri ai secțiunii Buzău-Focșani : ,,sunt optimist că, până la sfârșitul acestui an vom putea să circulăm pe Autostradă de la Focșani la Buzău, ba chiar și pe o parte din lotul de la Adjud pentru că e important să se termine o parte din acel lot. Construcotrul UMB arată că se poate, de Umbrărescu…îi obligă și pe alți constructori/ Nu comentez ce spun cei de la USR. Un fost ministru, Cătălin Drulă e membru fondator. Eu v-am spus ce sunt convins că se va întâmpla până la finalul anului. Sunt foarte mulțumit de UMB. Aproape 60 % din investițiile Ministerului Transporturilor merg în Moldova. Cheia creșterii economice a României stă în dezvoltarea infrastructurii din Moldova. ” -Sorin Grindeanu.
De cealaltă parte, Asociația Pro Infrastructură este rezervată privind inaugurarea Buzău-Focșani :
,,Să vedem ce spun cifrele pe Focșani-Buzău. Lungime totală tronson: 82,44 km. Număr loturi: 4, Focșani Nord-Mândrești (10,94 km), Mândrești-Râmnicu Sărat (36,1 km), Râmnicu Sărat-Vadu Pașii/Buzău Nord-Est (30,8 km), Vadu Pașii-Buzău Est (4,6 km), în direcția zborului. Stadiile fizice oficiale date de CNAIR sunt, în ordinea din paragraful precedent: 32%, 28%, 29%, respectiv 28%, ordinele de începere fiind emise în 05.12.2022, 10.02.2023, 06.02.2023, respectiv 05.12.2022, pe contracte de 20 luni execuție directă pe capete și 26 luni pe cele două loturi mari din centru. Termene de finalizare: august 2024 pe capetele de la Focșani și Buzău și aprilie 2025 pe sectoarele dintre cele două orașe.