Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Serbiei, transmite News.ro. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
Avionul care avea 124 de pasageri la bord, a primit ameninţarea cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Serbiei şi se îndrepta spre Hurgada (Egipt). Imediat a fost direcţionat spre Aeroportul Internaţional Timişoara, unde a aterizat la ora 00.02.
Imediat la faţa locului au ajuns echipaje de Poliţie şi Pompieri.
”A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii sunt evacuaţi din avion”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.