FOTO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a adus utilaje pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă Margina – Holdea

Utilaje UMB A 1 Margina PUM

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu utilajele care vor începe lucrările pe lotul de aproape 10 kilometri dintre Margina (jud. Timiș) și Holdea (jud. Hunedoara) au fost publicate vineri, 19 aprilie, pe Forumul Asociației Pro Infrastructură.

UMB, cel mai puternic constructor din România, va intra în șantier pe Autostrada A1 Lugoj – Deva „săptămâna viitoare”(n.r. 15-21 aprilie) a anunțat luni, 8 aprilie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, după noi discuții cu Dorinel Umbrărescu, șeful companiei UMB. Întârzierile față de promisiunile de până acum au fost explicate prin chestiuni care țin de mediu, proceduri peste care nu se putea trece.

Lucrările efective pentru lotul de Autostradă finanțat din PNRR ar fi trebuit să înceapă încă din 1 martie 2024, conform celor mai recente promisiuni ale ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar până în acest moment, nu este Autorizație de Construire eliberată pentru tot lotul.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Tunelul cu galerie dublă va fi forat cu utilaje speciale (soluția tehnică boltă/umbrelă de țevi), TBM-ul fiind folosit doar la tuneluri feroviare lungi care să justifice costurile mari pentru asemenea utilaje.

Sursa foto: Forum PeUndeMerg

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului Margina (Timiș) – Holdea (Hunedoara) a fost semnat în octombrie 2022 cu Asocierea UMB (România) – EuroAsfalt (Bosnia Herțegovina)/ în asociere pentru experința pe tuneluri, UMB neavând tunel în portofoliu. Ordinul pentru începerea proiectării s-a dat pe 5 decembrie 2022, iar în noiembrie 2023 UMB a avut termen pentru predarea proiectului tehnic pe baza căruia să se dea Autorizația de Construire.  Termenul de execuție este de 34 luni.

Harta localizare organizare de șantier A1 Lugoj – Deva:

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

    • Parte din utilajele alea au fost depozitate, inca de anul trecut, pe organizarea de șantier de la Centura de Sud a Timisoarei. Ce aiurezi cu sesizarea presei?

  1. Frumoase poze ! Utilajele par nou nouțe . Sper să recupereze cele câteva luni de întârziere și să dea in funcțiune lucrarea la timp.

    • exact aceasta voiam si eu sa scriu, utilajele par scoase de sub tipla…
      Ramane de vazut cum merge forarea. Deocamdata visam frumos ca mergem in 2026 pe acest tronson.

  2. o brigada de mineri si terminati in 6 luni. Si ieftin si raman banii un tara.
    Si mai calificati si cativa tineri ce nu mai emigreaza.
    Faceti datorii pentru nepotii-nepotilor, mai afonilor!

    • Dacă nu erai grămadă ai fi știut că ăștia de la UMB au angajat mineri, tocmai ca să-i formeze pentru construcția viitoarelor tuneluri.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.