Compania românească de amenajări interioare Chairry Design & Furniture și-a crescut afacerile cu 20% în primele patru luni ale anului, pe fondul proiectelor din segmentul HoReCa

Randare_Crowne Plaza Mamaia

Chairry Design & Furniture, companie specializată pe segmentul soluțiilor de mobilier și amenajări interioare complete, raportează un volum de afaceri de aproape 1 milion de euro la începutul lunii mai 2024, în creștere cu 20% față de aceeași perioada a anului 2023. Majoritatea cererii înregistrare în prima parte a anului 2024 – respectiv un procent de 80% – provine din segmentul HORECA, reprezentând atât investiții în noi unități inaugurate în București și în țară, cât și investiții în reamenajari și reconfigurări interioare: zone de lobby și camere hoteliere, spații de relaxare și wellness, piscine, zone food court pentru centre comerciale, restaurante și cafenele.

Volumul semnificativ de cerere din HORECA provine și pe fondul pregătirii unităților hoteliere din zona litoralului pentru sezonul estival 2024. În primele 4 luni ale anului, Chairry Design & Furniture a livrat peste 1.700 de piese de mobilier. Între produsele – vedetă se numără umbrelele pentru exterior, sezlongurile, scaunele și baldachinele pentru piscină și plajă, dar și produsele tip “footbridge” (zone de trafic pentru plajă).

„Începutul anului 2024 a fost foarte dinamic pe segmentul principal de activitate Chairry, respectiv domeniul HORECA. Atât noile investiții în formate și concepte inovatoare pe piețele de hoteluri, restaurante și cafenele, cât și investițiile în reamenajare și redecorare interioară, în condițiile unei piețe din ce în ce mai competitive, au generat efervescență pe segmentul amenajărilor interioare. Accentul pe wellbeing, design minimalist și sustenabilitate sunt tendințele clare ale perioadei”, a declarat Raluca Dorobanțu, Managing Partner Chairry Design & Furniture.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Printre cele mai cunoscute proiecte semnate de companie în primele luni ale anului 2024 se numără hotelul Crown Plaza din Mamaia, Hotel Zenith Mamaia, Hotel Europa din Eforie Nord, lanțul de restaurante Delicii Libaneze din București. Compania e activă și pe piața din Bulgaria. Chairry urmează să livreze peste 1.000 de piese mobilier, precum șezlonguri, umbrele, baze de umbrele și produse tip footbridge la Albena Resort, una dintre cele mai mari unități turistice de pe litoralul bulgar.

Alături de HORECA, domeniul educațional și cel medical se remarcă la început de an din punct de vedere al activității de investiții în amenajări sau reamenajari interioare, în general pe fondul stocurilor învechite de mobilier, spun reprezentanții firmei. Segmentul educațional înregistrează cea mai mare creștere la nivelul business-ului Chairry, generând un volum de business de 65.000 euro în primele 4 luni ale anului, în creștere cu peste 50% față de aceeași perioada a anului trecut.