EXCLUSIV Dezvoltatorul de parcuri industriale P3 se uită la Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca pentru extindere

P3, parc logistic Sursa foto: P3

Dezvoltatorul de parcuri industriale și logistice P3, deținut de GIC, fondul suveran al statului Singapore, se uită către Timișoara, Brașov și Cluj pentru a-și extinde activitatea în România, unde deține parcul logistic P3 Bucharest A1 de 380.000 mp.

Adițional compania deține alți 100.000 mp  chiar la limita parcului cu disponibilitate imediată pentru dezvoltări de tip Build-to-Suit.

„Bineînțeles că privim cu interes și către orașe precum Timișoara, Cluj, Brașov ca la locații potențiale unde să dezvoltăm un nou parc P3. Anul acesta, însă, atenția noastră este canalizată pe proiectele în curs de derulare și pe obținerea certificării BREEAM-In-Use pentru toate cele 14 clădiri logistice din cadrul P3 Bucharest A1”, spune Sînziana Pardhan, managing director pentru România al P3.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În 2021, până în prezent, trei noi chiriași au ales să devină membri ai comunității P3 din România.

„Discutăm despre trei companii românești, dar cu experiență semnificativă în sectoarele în care activează. Există, desigur, și o serie de discuții cu diferiți jucători de talie internațională interesați să acceseze piața locală în viitorul apropiat, însă nu putem avansa nicio previziune cu privire la decizia lor finală în acest moment”, explică Pardhan.

La nivel european, P3 are în prezent în construcție peste 480.000 mp. Compania cu lucrările de construcție pentru un depozit de 98.000 mp situat în regiunea Echt din Olanda care va fi certificat BREAM outstanding, și investește în zone industriale dezafectate cum este cea din Ostrava, al treilea oraș ca mărime din Cehia, unde P3 dezvoltă Ostrava Central.

„Pe plan local, ne concentrăm foarte mult pe zona de sustenabilitate. Am decis să plasăm un buget semnificativ în integrarea de elemente sustenabile care să ne permită să rămânem aliniați trendurilor și directivelor globale. Cea mai recentă reușită în acest sens o reprezentă instalarea, în parc, a două stații de încarcare de tip fast-charging pentru vechicule electrice. Ne preocupă, de asemenea, și îmbunatățirea constantă a spațiilor existente, în special în ceea ce privește eficiența energetică. Astfel, 90% din portofoliul nostru local este deja echipat cu tehnologie de iluminat LED, iar în prezent există în curs de implementare o serie de proiecte pentru eficientizarea consumului de apă și gaze în interiorul clădirilor”, conchide Sînziana Pardhan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: